Ziariştii noştri mai vîrstnici şi-au tocit, coatele, pingelele, pixurile şi, mulţi dintre ei, creierii scriind fără întrerupere şi fără mustrări de conştiinţă despre marile realizări din diferite faze ale socialismului: subdezvoltat, dezvoltat şi multilateral dezvoltat, astfel încît azi, scîrbiţi de propria proză, cum se exprima un scriitor cu spirit autocritic, nu văd decît dezastre, ruine, şomaj, corupţie, inginerii financiare, falimente, hoţie generală. Ziariştii tineri, care nu au scris, din fericire, despre marii giganţi ai industriei, despre ogoarele înfrăţite şi despre întrecerea socialistă, s-au deprins să scrie cu voluptate despre tare iremediabile şi orori abominabile, aşa că nu-i preocupă decît violarea babelor singuratice, magia albă sau neagră, accidentele de circulaţie, bătăile dintre beţivi, poluările, prostituatele, crimele pasionale şi chifteluţele de la conferinţele de presă. Pentru că aşa îi învaţă şi asta le cer ziariştii mai vîrstnici - ajunşi patroni de ziare sau redactori-şefi la diverse cotidiene -, astfel încît România contemporană le apare tuturor gazetarilor ca un fel de pandemoniu, o adunare de răufăcători diabolici, ori ca o imensă groapă de mizerie morală, fizică şi materială. Presa noastră arată de regulă sumbră şi dătătoare de fiori, înviorată din cînd în cînd fie de căsătoria, scandalurile sau divorţul unor vedete

fabricate peste noapte, fie de revelaţia unor demnitari occidentali care au descoperit pe hartă România (mai nou - sau mai vechi - Roumanie, respectiv Rou), chiar dacă nu i-au desluşit încă numele capitalei. Cine să se ocupe, aşadar, de cele cîteva lucruri bune care se fac în ţară, de cei cîţiva oameni care nu cer (şi nu fură), ci dau, de "eroii pozitivi", de "faptele pozitive" ale tranziţiei, de cele ce se înalţă, nu neapărat de statuile lui Ion Antonescu (de ele se ocupă destui), nu neapărat de vilele poliţişt