La cererea SUA, Turcia va trimite o unitate de elita pe frontul din Asia Centrala Turcia, singura tara musulmana din NATO, a decis ieri sa trimita, la cererea Statelor Unite, o unitate speciala formata din 90 de persoane in Afganistan, in cadrul operatiunii antiteroriste, potrivit unui comunicat al serviciului de presa al premierului Bulent Ecevit. "Statele Unite au cerut unor tari care sustin operatiunea sa o forta insarcinata cu misiuni de recunoastere, de lupta antiterorista, de sprijinire a operatiunilor de asistenta umanitara, de incadrare a fortelor Aliantei Nordului si, daca este necesar, de evacuare a populatiei civile", se arata in document. Guvernul a explicat decizia de a accepta cererea americana, care i-a fost adresata la 26 octombrie, prin "dorinta de a ajuta Alianta Nordului de a rezolva necesitatile umanitare a poporului afgan si de a contribui la formarea unui guvern care sa reprezinte toate etniile din Afganistan", potrivit acestui document. Operatiunea "covor de bombe" Ieri, avioanele americane de tip B-52 au bombardat, din nou, frontul din nord-est, in apropiere de frontiera cu Tadjikistanul, intr-o actiune denumita "covor de bombe". Bombardamentele au avariat serios cel mai mare baraj din Afganistan, precum si centrala electrica adiacenta, lasind fara curent electric doua importante orase din sudul tarii. Talibanii au acuzat aviatia americana ca a pus in pericol "mii de civili". Confruntat cu o sporire a neincrederii in eficacitatea strategiei sale, Pentagonul a afirmat, in ultimele zile, ca militiile islamiste la putere sint din ce in ce mai dezorganizate din cauza bombardamentelor. Nu exista "o formula magica pentru victorie", dar "progresele sint evidente", declarase anterior contraamiralul John Stufflebeem: talibanii nu mai au o adevarata aparare antiaeriana si au dificultati in transportarea intaririlor dintr-o regiune in alta. In acelasi ti