M-am uitat sîmbăta trecută, pe Antena 1, la un film de spionaj, atras de prezentarea dintr-un program TV. Nu că prezentarea ar fi ieşit în evidenţă printr-o întorsătură subtilă de frază sau printr-o observaţie inteligentă; ea era la fel de stupidă şi de convenţională ca toate celelalte (pe care, oricum, le regăseşti reproduse, aidoma, în majoritatea ziarelor şi revistelor; aproape nimeni nu se osteneşte, în redacţiile nenumăratelor "ghiduri TV" ce apar la noi, să facă un efort de documentare şi de imaginaţie). Eroul filmului, ni se aducea la cunoştinţă în cele cîteva rînduri ale prezentării, un anume Crawford, agent CIA, primeşte misiunea de a recupera un fost agent, Higbe, fugit cu ani în urmă la Moscova şi care vrea să se întoarcă în Vest. Higbe ajunge în România şi de aici cei doi, urmăriţi de KGB, încearcă să plece mai departe. Cum să nu te atragă un film a cărui acţiune se petrece, fie şi preţ de zece-cincisprezece minute, în România? Cu atît mai mult cu cît datarea peliculei - 1988 - îmi sporea curiozitatea. Să fi putut oare regizorul (american, pe deasupra) turna un film cu un asemenea subiect în România anilor '80? Şi dacă nu i s-a dat voie, cum a reuşit el să redea "culoarea locală"? Sigur, Bucureştiul nu e Veneţia, nici Paris, nici Amsterdam. Nu ştiu dacă poţi reconstitui în studio Canal Grande şi les Champs-Elysées. Deşi, veţi spune, nu doar din grijă pentru autenticitate se deplasează la Veneţia echipe întregi (inclusiv aceea din filmul nostru pentru că, părăsind - cu greu - România, cei doi agenţi ajung în Iugoslavia iar apoi, ca din întîmplare, la Veneţia, unde se desfăşoară bună parte din acţiune). După cum nu e un secret faptul că producătorii mai strînşi la pungă preferă să filmeze în ţări (încă) ieftine. Serialul Maigret de acum cîţiva ani fusese realizat în Cehia. Inutil să precizez că nu se regăsea absolut nimic din Parisul lui Simenon ...