Copiii de azi sînt, uneori poate mai mult decît adulţii, "victimele" modelor, industriilor şi instituţiilor. "Victime" este pus în ghilimele pentru că, evident, ei nu se consideră deloc în această postură, fiind printre cei mai fericiţi şi încrezători consumatori (alături sau urmaţi de adolescenţi şi femei). Copiii iau de bun ce li se oferă şi primesc cu drag, atîta timp cît este însoţit de o mitologie sau măcar de o poveste. Dacă e vorba de o poveste fără de sfîrşit, cu atît mai bine: acesta este, în momentul de faţă, cazul Pokémonilor, care i-au cîştigat ca fani pe majoritatea copiilor consumatori. Nu ştiu prea multe despre istoria fenomenului: am înţeles doar că, veşnica luptă dintre bine şi rău din orice basm apare, aici, proiectată pe coordonate paranormale. Eroii sînt înzestraţi cu puteri extrasenzoriale, plantele şi animalele existente fiind înlocuite cu perechile lor paranormale: în loc de şoarece, e Pikatchu, echivalentul electric al rozătorului, capabil să emită unde de şoc; în loc de pisică e vicleanul Meowth; raţa devine Psyduck, porumbelul - Pidgey sau Pidgeotto, broasca ţestoasă - Wartortle sau Blastoise, fluturele - Butterfree, şobolanul - Rattata, un soi de lalea - Bulbasaur, etc. Nimic nu se mai mărgineşte la lucrul în sine: fiecăruia i se adaugă ceva, caracteristici sau puteri, şi fiecare se poate transforma în ceva. Oricare dintre Pokémoni figurează în Pokédex, şi nu-l poţi aborda decît aflînd despre el, deci iniţiindu-te. Este o lume sub control, în care totul se supune, parcă, unei gramatici generalizate: substantivele - Pokémoni grupează în jurul lor epitetele definitoare. Dacă nu cunoşti aceste epitete, nu poţi învinge. Cunoaşterea devine, în stil oriental, principala modalitate de a înainta în lumea iniţiaţilor, aflată sub deviza

"Gotta catch 'em all!". Nu doar curajul şi vitejia, pe care, pînă acum, le-am considerat apanajul eroi