Cînd oamenii au vrut să fie mai puternici decît Dumnezeu şi să construiască un turn înalt pînă la cer, Dumnezeu a vrut să-i dezunească încurcîndu-le limbile. Dar dezunirea a fost destul de scurtă, pentru că, iată, s-a inventat traducerea. Lipsa unei limbi universale a fost compensată de apariţia unei noi profesii, aceea de traducător, care, deşi lucrează din umbră şi e neglijată adeseori, e esenţială pentru o nouă apropiere, o nouă unire între oameni. Un exemplu elocvent pentru această nouă unire este Uniunea Europeană. Deşi aflată în plan secund, munca de traducere este aceea care face posibilă întîlnirea culturilor şi a înţelesurilor. Dincolo de aspectele economice şi politice, care par - şi sînt - cele mai importante, uriaşa muncă de traducere aflată în spatele edificiului european este cel mai adesea ignorată. În Uniunea Europeană există unsprezece limbi oficiale, pentru că nu s-a putut decide superioritatea uneia din limbi asupra celorlalte. Dacă în Comisie, organul executiv şi restrîns al Uniunii, lucrările se desfăşoară de obicei într-o limbă de largă circulaţie, în Parlamentul European se face traducerea simultană în toate cele unsprezece limbi, fiecare delegat ţinîndu-şi discursul în limba maternă. Parlamentul fiind instituţia democratică, reprezentativă a Uniunii, cunoaşterea unei limbi de largă circulaţie nu trebuie să fie un criteriu de eligibilitate pentru delegaţi. Se face o distincţie între interpretare sau translaţie (traducerea simultană sau consecutivă în cadrul conferinţelor şi reuniunilor, precum şi a şedinţelor Parlamentului) şi traducerea textelor scrise. Munca de traducere este necesară pentru toate documentele oficiale ale Uniunii Europene, care sînt traduse în toate cele unsprezece limbi. Pentru bunul mers al acestei întreprinderi vaste, în 1994 s-a creat la Luxemburg un Centru de Traduceri pentru instituţiile europene, care are stat