În ultimele zile ale lui septembrie, invitaţi de Colegiu şi de Cristian Bădiliţă (Universitatea Paris IV Sorbona), cîţiva specialişti în literatura şi istoria antichităţii tîrzii s-au întîlnit în jurul unei figuri care, la prima vedere, e de un tihnit exotism. Ioan Cassian este un personaj, în acelaşi timp exotic şi exemplar, din secolele IV-V creştine. În căutarea liniştii şi a ştiinţei de a-l contempla pe Dumnezeu, el a parcurs Orientul monastic (Palestina, dar mai ales Egiptul, cu deşerturile lor populate de mase de anahoreţi şi de figurile fondatoare ale misticii creştine), a petrecut cîţiva ani la Constantinopol, ca apropiat al lui Ioan Chrysostomul, şi la Roma, trimis de adepţii celui din urmă şi apropiat al viitorului papă Leon cel Mare, pentru a se stabili în cele din urmă la Marsilia. Aici a fondat două mănăstiri şi a trecut mai ales Occidentului experienţa contemplativă a pustiei orientale, aflată pe atunci într-o creativitate aurorală (incluzînd diversitatea unor perspective şi soluţii uneori conflictuale), creativitate ce va face din ea spaţiul-origine, teritoriul emblematic - şi aproape mitic - al mai tuturor curentelor creştine de tip mistic. Ioan Cassian e celebru pentru două lucrări în care expune colegilor săi apuseni instituţiile şi metodele a ceea ce el numeşte "profesiunea" de monah: e vorba despre Instituta coenobiorum sau Institutiones şi Conlationes (titlu tradus în franceză prin "Conférences" şi în română prin "Convorbiri duhovniceşti"). În cea de a doua, el relatează (ceea ce înseamnă că deja prelucrează şi reformulează pentru un nou public) scopul, etapele şi tehnicile drumului contemplativ aşa cum i-au fost ele livrate de către maeştrii pustiei, printre care "avva Serenus" ar putea fi Evagrie însuşi. "Conferinţele" ori "convorbirile" pe care Ioan Cassian îşi întemeiază discursul despre vocaţia monahală redau o învăţătură orală, solic