Pînă unde, oare, sîntem dispuşi să mergem pentru a stîrpi fenomenul pe care, în lipsa unei vorbe mai potrivite, îl numim "terorism"? Tare mi-e teamă că nu prea sîntem gata să mergem prea departe pe această cale, pentru că nu vom fi suferit încă îndestul spre a fi pregătiţi, precum americanii în 1945, să lansăm bombe atomice întru pacificarea "turbaţilor". Pentru a-l putea "trozni" mai bine (i.e.: inclusiv propagandistic) pe Ossama bin Laden (& Co.), este imperios necesar să se pretindă că nu există nici o "cruciadă" americano-europeană împotriva Islamului sau/şi Afganistanului, că este vorba doar despre un "război împotriva terorismului", că religia musulmană este una paşnică şi tolerantă, că dictaturile/tiraniile islamice sau/şi arabe (inclusiv Iran, Irak, Libia, Siria etc., precum şi Autoritatea Palestiniană - mai nou, chiar şi Alianţa Nordului, altminteri prea bine cunoscută pentru faptul că este, de mai mulţi ani încoace, marioneta Moscovei) sînt "aliaţii fireşti" în această luptă dreaptă ş.a.m.d. Evident, adevărul stă într-altă parte, măcar pentru simplul fapt că toţi (dar absolut toţi) teroriştii implicaţi în atacurile din 11 septembrie 2001 sînt: bărbaţi, musulmani, arabi etc. Dar adevărul se cuvine să fie una dintre victimele "colaterale" ale acestui război; realitatea, atunci cînd vine în contradicţie cu anumite teze politically correct, suferă. Realitatea ne aminteşte că palestinienii deturnau, în anii '70, avioane într-o veselie; astăzi, le-a trecut; cei ce mai deturnează, ucid, pun bombe etc. sînt, pur şi simplu, terorişti. Pentru cine doar întreabă, toate ideologiile, inclusiv toate religiile, sînt paşnice, cel puţin la nivel declarativ; aici, poate, s-ar cuveni recitit Principele lui Machiavelli (mai cu seamă capitolul al XVIII-lea), spre deplina lămurire (sau, mai recent, scrierile lui Henry Kissinger). În realitate însă, aşa-numita lege a tali