În viziunea cea mai superficială cu putinţă, politica e plasată chiar în spaţiul descris - coincidenţă! - de către termenii acestui număr din Dilema. Ea e situată undeva între a traduce (citeşte: a trăda) şi a te adapta (citeşte: a te descurca). Voi încerca să subminez această perspectivă enunţînd cîteva observaţii pe care le-am făcut pornind de la relaţia mea multiformă cu politica şi discursul politic, relaţie care m-a purtat din sălile de curs ale Facultăţii de ştiinţe politice în culisele partidelor şi ale instituţiilor puterii, din editurile de carte politică în redacţiile jurnalelor care comentează fenomenul politic. Cum nu pot livra concluzii sintetice, mă mulţumesc cu cîteva simple note de parcurs: 1. Cea mai generală remarcă: limba politică a tranziţiei e pestriţă. O putem constata zilnic, privindu-i/ascultîndu-i cu atenţie atît pe oamenii de acţiune, cît şi pe comentatorii fenomenului politic. Şi unii, şi alţii au serioase dificultăţi de exprimare. După domnia atotputernică a limbii de lemn trăim o vîrstă care amestecă vorbirea neaoşă, neologismele cele mai obscure, pronunţiile şchioape ori termenii de-a dreptul "furaţi", de preferinţă, din engleza americană. Reacţiile pe care le trezeşte combinarea acestor elemente - uneori, într-o singură frază - merg de la indiferenţă la mobilizarea purist-românizantă de tip Pruteanu. Optimist şi cinic pînă la capăt, eu văd în această limbă pestriţă şi neaşezată un semn al instalării democraţiei. Căci, o ştim de la clasici, democraţia e simultan o lume pestriţă şi una care "traduce" foarte greu toate ambiţiile cetăţii. 2. Comentariul politic - analiza faptelor - păcătuieşte cel mai adesea nu atît prin traducerea inadecvată a termenilor consacraţi din jurnalismul politic occidental, cît prin adaptarea superficială la obiect. Lipsa de informaţii relevante duce la o aşezare în pagină a fenomenului politic care margin