Scrisoarea saptamanii. "Suntem pensionari, dar cat mai avem de trait, vrem sa traim ca oamenii". O parte din pensionarii de astazi reprezentam tanara generatie a anilor 1945-1950. Atunci, si multi ani dupa aceea, am suferit din plin urmarile celui de-al doilea Razboi Mondial. Patruzeci de ani si mai...
Scrisoarea saptamanii
"Suntem pensionari, dar cat mai avem de trait, vrem sa traim ca oamenii"
O parte din pensionarii de astazi reprezentam tanara generatie a anilor 1945-1950. Atunci, si multi ani dupa aceea, am suferit din plin urmarile celui de-al doilea Razboi Mondial. Patruzeci de ani si mai bine, am muncit, am facut sacrificii, am participat la ceea ce s-a realizat in aceasta tara. Dupa unii - mult, dupa altii - putin. Si am ajuns la anii pensionarii. Iar pensia respectiva, pentru vechime in munca si limita de varsta, chiar daca nu ne permitea celor multi sa ducem o viata de lux, ne permitea, totusi, sa ducem o viata decenta. Speram sa avem o batranete linistita.
A venit decembrie 1989. Sperantele au crescut si pentru noi, pensionarii. Ce a urmat, stim cu totii. Pentru o mare parte din pensionarii generatiei respective, pensia abia de mai asigura supravietuirea de pe o zi pe alta. Ni se spune: ba ca nu sunt bani, ba ca sunt prea multi pensionari, ba ca nu se munceste. Si cu toate acestea, s-au platit si se platesc salarii de zeci de milioane de lei, unor persoane care au dus la faliment, au blocat economia nationala. Care au dat si mai dau inca gauri in bugetul de stat si de asigurari sociale. Nu sunt bani? Ba sunt, dar ei nu sunt gospodariti in mod judicios.
Ne intrebam si va intrebam: ce s-a intamplat cu fondul nostru de pensii, la care am contribuit circa 40 de ani de zile? Am lucrat si sambata, saptamana de lucru fiind de sase zile, si nu de cinci, ca in prezent, ceea ce inseamna inca 8 ani de zile la vechimea in m
