In amicala complicitate cu Alex. Leo Serban, adaug un scurt comentariu la „replica“ pe care i-o adreseaza lui William Totok. O fac pentru a preciza inca o data un punct de vedere pe care l-am mai sustinut – si in legatura cu care n-as vrea sa se poata crede ca publicarea „replicii“ constituie, daca nu direct o abdicare, macar o „ambiguitate“.

Comentariul meu are doua trepte.

Intii – sint perfect de acord cu Leo Serban in tot ceea ce sustine. Textul lui mi se pare realmente excelent: exprima o viziune complexa si profunda asupra evolutiilor contemporane si e scris cu mare atentie la nuante, astfel incit sa nu „patineze“ nicicum, sa nu i se poata reprosa vreo „incorectitudine politica“. Pozitia lui – a noastra, adaug – ilustreaza foarte bine demnitatea pe care trebuie s-o aiba reflectia intelectuala ca instanta critica independenta aplicata realitatii din jur. De unde si conceptul de intelectual critic, nu-i asa?

Am – insa – de marcat o delimitare, si anume nu fata de textul in sine, ci tinind seama de context, de implicatiile contextuale ale demonstratiei lui Leo Serban. Prelungita in spatiul nostru cultural, discutia (mai mult o pseudodezbatere) asupra „corectitudinii politice“ a luat de cele mai multe ori forma unor respingeri de plano: in loc sa fie mai intii inteleasa importanta acestei filozofii sociale, dupa care sa-i fie dezbatute critic problemele si excesele, cea mai mare parte a intelighentiei noastre s-a grabit sa o respinga invocindu-le pe acestea din urma, exagerarile agresive sau ridicole. Opacitate agravata de perceptia de asemenea distorsionata a „stingismului“ pe care l-ar ilustra „corectitudinea politica“ (la fel ca si multiculturalismul, postmodernismul s.a.m.d.). Ce si cit se intelege astazi la noi din ce inseamna „stinga“ si „dreapta“ in Occident – e o alta tema complicata si vasta, in care dezbaterea despre „p.c.“ si reac