Stimata redactie,
Spre deosebire de dl Viorel Savin, care vi s-a adresat intr-un caz similar – nerespectarea deontologiei din domeniul publicistic (ma refer la Observator cultural nr. 83/25.09.-1.10.2001, p. 15) –, eu n-am fost instiintat pina la data prezentei de mensualul Cuvintul ca nu-mi va publica articolul prin care polemizam cu dl Cristian Badilita. Luind faptul ca refuz tacit de a mi se acorda dreptul la opinie si considerind ca o parte dintre cititorii revistei cu pricina sint si cititorii dumneavoastra, din respect pentru domniile lor indraznesc sa va rog sa-mi intermediati accesul la acestia, publicind materialul alaturat.
Va multumesc anticipat pentru intelegere.
Prof. Mihai FLOAREA
Bucuresti, 6 octombrie 2001
Supraintitulat Aggiornamento in BOR, articolul dlui Cristian Badilita Biserica din care a fugit Dumnezeu?1 m-a surprins nu atit prin opiniile semnatarului (ele se inscriu in ceea ce s-ar putea numi indreptatit curentul antiortodox contemporan), cit prin felul cum au fost ele exprimate. Nu voi intreprinde o analiza stilistica a textului, ci, pornind de la prezumtivele bune intentii ale autorului, voi aborda miezul mesajului sau, vizind, intre altele, un fenomen natural (re)cunoscut ca fiind mai degraba pozitiv in catolicismul secolului al XX-lea: adaptarea la nou, in special la evolutia tehnico-stiintifica. De ce acelasi fenomen este condamnabil in ortodoxie ramine deocamdata un mister pentru cititorul articolului!
Spre exemplu, pe dl C.B. il deranjeaza „initiativa de a instala in afara bisericilor statii de amplificare“, mirindu-se foarte ca „nimeni nu protesteaza, nimeni nu indrazneste sa reactioneze ferm impotriva unei asemenea situatii“. Raspunsul e simplu: majoritar ortodocsi, romanii iau cu asalt bisericile duminica si in sarbatorile specifice, lacasurile devenind astfel neincapatoare. Ce
