6 Oct. 1953. În sala de aşteptare a haltei CFR Daneş din mijlocul Transilvaniei, o femeie ţine în poală capul bărbatului ei adormit şi care sforăie, în timp ce numără nişte bani. Probabil vânduseră ceva la târgul din localitate. Când femeia m-a văzut intrând în săliţa haltei în care nu se aflau decât ei doi, s-a oprit brusc din număratul banilor privindu-mă speriată. M-am făcut că nu observ şi m-am aşezat pe o bancă ceva mai alături. Cu mişcări furişate, foarte precaute, ea şi-a vârât banii în sân, încolăcindu-şi mâinile în jurul capului bărbatului ei, care se poticnea într-un sforăit zgomotos.
Bate vântul. Plouă ca la început de toamnă. Mai am pe puţin un ceas până soseşte trenul şi nu ştiu ce să fac. Cu cei doi mi-ar fi cu neputinţă să intru în vorbă. Un târgoveţ este întotdeauna suspect la ţară, mai ales în Ardeal. Încerc să citesc ce am asupra mea. Nu-mi plac romanele poliţiste şi nu le citesc nici în tren, nici în staţii. Am cu mine Le jardin de Bérénice... Mut ochii încoace şi încolo, după rânduri, când dau de Qalis artifex pereo ! exclamaţia lui Nero înainte de a se sinucide - ce mare artist pierd eu însumi, şi pierde lumea pentru că îşi ia viaţa... Din tot ce-a făcut, împăratul crud cu sine şi cu ceilalţi n-a lăsat moştenire, în afara faimei sale absurde, decât aceste cuvinte în stare să sfideze întreg pământul, întreaga istorie... Mă trezesc murmurându-le în limba latină, şi mai ales când zic pereo! gura mi se deschide, cum ai înjura... Femeia, probabil că a observat că vorbesc singur şi se închină repede, pe furiş, ca ortodocşii. Am băgat bine de seamă. Deşi, în Transilvania, oricând poţi să dai de vreun papistaş, ori de vreun greco-catolic care să se închine de-a-ndoaselea...
Să trăieşti superficial, ca un comediant. Să te prefaci mereu ca să scapi de probleme. Să iei zilnic locul altuia, intrând în pielea unuia sau altuia... Cu toate c
