Doctrina ideologică actuală a lui Adrian Marino se vrea definită prin prisma unui concept al colocutorului d-sale, Sorin Antohi, "al treilea discurs". Ţelul acestuia este depăşirea relaţiei de adversitate, prin aproximarea unei formule de cooperare şi "sinteză", între cele două orientări ideologice capitale ale culturii române, autohtonismul ("primul discurs") şi europenismul ("al doilea discurs"), avîn-

du-se în vedere "definirea unui nou raport între tradiţionalism şi modernism, între izolarea specifistă şi integrarea europeană, respectiv "globalizarea" sau "mondializarea"". S-ar urmări, aşadar, o "stabilizare" a noastră în modernitate, fapt ce încă lasă de dorit, spre a ajunge la o deschidere culturală amplă, bizuită atît pe sincronizare cît şi pe diferenţiere, ce ne va ajuta să ne depăşim "minoratul" cultural, să ne maturizăm. Nu e decît o reluare a procesului maiorescian al raportului dintre "fond" şi "formă" şi a celui lovinescian privitor la preeminenţa formei şi la caracterul revoluţionar al culturii române. Concret, cerinţele sînt de un indenegabil bun-simţ: "necesitatea formării sau refacerii unei noi clase politice şi a unui nou aparat de stat, proces început încă la 1848; a societăţii civile, alternative, care să cultive valorile individului şi cetăţeanului; a deruralizării şi deprovincializării; a formării unei puternice pături mijlocii citadine, independente economic faţă de stat, cu spirit de întreprindere şi capitalizare prin muncă, iniţiativă şi eficacitate". Consideraţiile ce le flanchează par aşijderea de bun-simţ: "Trebuie să cultivăm relaţiile literare cu Occidentul la toate nivelurile, pe toate planurile şi cît mai intens posibil. Este o condiţie sine qua non. Trebuie să ieşim din izolare. Trebuie să recuperăm catastrofa izolării cauzate de un regim stalinist şi ceauşist". Ori: "România este o ţară deschisă, dispusă să se sincronizez