Tragic destin a avut Lucreţiu Pătrăşcanu, singurul intelectual de vază al Partidului Comunist din România. În interviul pe care i l-a acordat lui Ion Biberi, în 1946, pentru cartea care se va numi Lumea de mîine, mărturiseşte că el, provenit dintr-o familie de intelectuali (tatăl său era prozatorul D.D. Pătrăşcanu), a devenit membru al PCR încă înainte de constituirea acestuia, scriind, aproape în întregime, ziarul Socialistul. A ajuns apoi, după afilierea Partidului Comunist din România, activist al Kominternului, ţinînd să-şi ia şi un doctorat la Leipzig în sociologie economică. Pseudonimul său de partid era Andrei şi face prima oară închisoare în 1924, nescăpînd de acolo decît după o lungă perioadă de grevă a foamei şi a setei, împreună cu fiul lui Gherea, Alexandru, şi el comunist. Acesta din urmă a fost ucis după un proces stalinist, în URSS, în 1938. Pătrăşcanu va avea aceeaşi soartă în 1954, după ce a trecut prin cea mai îndelungată anchetă şi proces politic din istoria comunismului mondial. A făcut parte din destule organisme de conducere ale Partidului Comunist din România, a fost chiar, în 1931, deputat cîteva zile (a fost, apoi, împreună cu ai săi, invalidat), a trecut prin mai multe închisori. Era stimat, printre ai săi, dar nu agreat şi simpatizat nici de cei din închisori sau lagăre nici de cei din libertate. Era teribil de orgolios şi cerea tuturor să fie preţuit ca teoretician. Ceea ce era nu greu, ci efectiv imposibil de obţinut într-un minuscul partid alcătuit, în marea lui majoritate, din oameni simpli sau sfertodocşi. Nu pregeta să le arate adevărata identitate şi, cu timpul, era făcut să înţeleagă că intrusul, într-un partid al clasei muncitoare, era el, Pătrăşcanu. Zorile inimiciţiei care avea să-l piardă, se desenau încă din anii douăzeci şi treizeci ai secolului, azi, trecut. A fost declarat fracţionist, în 1938 fiind scos din CC al PCR