Studenţie eternizată

Mircea Cărtărescu s-a născut la 1 iunie 1956 în Bucureşti, ca fiu al lui Constantin Cărtărescu (economist şi ziarist) şi al Mariei Cărtărescu (înainte de căsătorie, Badislav). După absolvirea Liceului "Dimitrie Cantemir", urmează cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, între 1976-1980. Din toamna anului 1980 şi până în 1989 este, succesiv, profesor la Şcoala Generală nr. 41 din Bucureşti, funcţionar la Uniunea Scriitorilor şi redactor la revista Caiete critice. în 1991 devine lector la Catedra de istorie a literaturii române a Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Cunoaşte succesul - dar şi contestarea - ca scriitor, încă din anii studenţiei, când citeşte versuri în Cenaclul de Luni condus de Nicolae Manolescu şi proză în cenaclul Junimea, aflat sub îndrumarea lui Ovid. S. Crohmălniceanu. Devine repede un lider de opinie, participând cu frenezie, cu spirit ludic şi cu luciditatea care îl caracterizează la afirmarea generaţiei '80 (sub stindarde provizorii ca "textualism", "optzecism", "lunedism" etc. şi, în cele din urmă, sub unul definitiv adoptat, acela al "postmodernismului"). în 1978 debutează cu versuri în revista România literară (unde este recomandat de Nicolae Manolescu). Colaborează frecvent la revistele Echinox şi Convingeri comuniste (aceasta din urmă fiind un fel de cal troian făcut cadou oficialităţii de tinerii nonconformişti). Prima carte, cuprinzând de asemenea versuri, Faruri, vitrine, fotografii, îi apare în 1980, la Editura Cartea Românească şi este răsplătită cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor.

Studenţia la Litere constituie pentru Mircea Cărtărescu mai mult decât o etapă a formării sale, şi anume o stare de spirit predilectă, un mod literar de a fi, păstrat şi în anii maturităţii. Poetul va rămâne - probabil toată viaţa - un imatur genial.

Din ac