Publicăm în paginile revistei un foarte interesant articol al lui Tony Judt despre România, apărut în numărul din 1 noiembrie din The New York Review of Books. Tony Judt ne cunoaşte bine. A fost, de altfel, în ţară de cel puţin două ori. Articolul lui este impecabil informat. Titlul original: Romania: Bottom of the Heap conţine o expresie pe care am tradus-o literal la fundul grămezii, ea sugerînd o poziţie codaşă în plutonul candidatelor la UE ori un fund al sacului în care se află, claie peste grămadă, candidatele. Departe de a fi o neutră constatare a acestui fapt, articolul reprezintă un apel către Europa de a privi integrarea într-o perspectivă mai profundă şi mai inteligentă decît aceea adoptată de obicei. Cum reacţiile la articol nu vor întîrzia să apară, date fiind unele din aprecierile din el, mă simt obligat să pledez pentru o lectură de bună credinţă şi fără prejudecăţi.

Excepţia românească la care Tony Judt se referă din capul locului este îndeobşte acceptată şi de către comentatorii politici români. Nu e nevoie să insist nici asupra laturii politice, pusă limpede în evidenţă de alegerile din 2000, nici asupra celei economice, unde decalajul dintre România şi restul ţărilor foste comuniste este, de asemenea, vai, incontestabil. O problemă complicată şi delicată este aceea legată de, spune Judt, "recîştigarea memoriei". Pretutindeni procesul a debutat cu glorificarea trecutului de dinaintea comunismului, dar a ajuns repede la dezbaterea nuanţată a punctelor sensibile şi dureroase: la noi, acest al doilea stadiu "abia dacă se poate spune că a început". în fond, impresia lui Judt coincide cu aceea a lui G.M. Támás şi a altora. Sunt de acord că discuţia n-a avut seriozitatea cuvenită, dar nu e drept să susţinem că n-a existat. S-a purtat mai mult în presă ori cu ocazia unor colocvii şi simpozioane decît în cărţi. Şi poate mai mult în afară decît