Romanul lui Gao Xingjian La montagne de l'âme (670 p.) a obţinut, anul trecut, Premiul Nobel. Juriul a citit excelenta traducere franceză semnată de Noël şi Liliane Durant, la Editions de l'Aube. Şi la fel a făcut (păstrînd proporţiile cuvenite) şi recenzentul României literare. Datele esenţiale ale cărţii le sînt demult familiare cititorilor: autorul este un chinez născut la Beijing în 1940 şi stabilit în Franţa în 1988. Textul în discuţie a fost început în 1982, în ţara sa natală, şi încheiat la Paris în 1989. În scurta sa prefaţă, Noël Durant aminteşte faptul că, la apariţia romanului, mulţi dintre critici au considerat că, prin această scriere, autorul încearcă să-şi "regleze conturile" cu propriile rădăcini, cu ţara pentru totdeauna părăsită. Cît adevăr conţine o astfel de supoziţie nu contează. N-ar fi totuşi rău dacă ar face asta, astfel, şi alţi scriitori aflaţi într-o situaţie similară. Pentru că Muntele din suflet este, mai înainte de orice şi oricît de diferite ar fi interpretările care i s-ar putea atribui, un mijloc de cunoaştere a Chinei - sau mai bine zis, a Chinelor - profunde. Cum e posibil acest lucru, ne vom strădui să arătăm pe scurt şi parţial (cum altfel?) în ceea ce urmează.

Pare a fi în intenţionalitatea auctorială ca Muntele din suflet să nu se poată povesti, deşi există. E un Bildungsroman contemporan, care evocă o călătorie spre un ţel - un munte întrezărit, ştiut, însă necunoscut, mereu aproape şi mereu îndepărtat, părînd tangibil, dar, de fapt, de neatins. Este un macrobasm modern şi o macrosinestezie, între altele. Sînt experimentate aproape toate stilurile cunoscute, de la poem în proză sau în versuri albe, la frazele succinte, sacadate, alternînd cu cele lungi, complexe şi întortocheate; ecourile tardive ale noului roman francez se întreţes cu tehnici proprii existenţialismului şi cu stream of consciousness techniqu