Bibliografia care a crescut în jurul personalităţii lui Marcel Proust, om şi operă, obiect de studiu din cele mai neaşteptate unghiuri de vedere, legitimează cunoştinţe şi perspective din cele mai diverse puncte geografice şi în cele mai variate limbi ale pământului. În ciuda câtorva informaţii răzleţe, despre români se ştie prea puţin. Neaşteptat de puţin pentru ceea ce a însemnat mai cu seamă întâlnirea scriitorului francez cu nişte oameni cu care a legat prietenie de o viaţă şi care au însemnat mult pentru creator. Sunt fraţii Emmanuel şi Antoine Bibescu, Anna de Noailles şi Hélène de Caraman-Chimay, ambele născute Brâncoveanu, şi fratele lor, Constantin Brâncoveanu, Martha Bibescu. Cu ei s-a sfătuit, lor le-a cerut cărţi. Pe fiecare l-a implicat nu numai în preocupările sale teoretice de creaţie, în schimbul de păreri asupra artei romanului, ci apelează la cunoştinţele şi sensibilitatea fiecăruia pentru îmbunătăţirea textului, dar şi la relaţiile lor mondene în vederea câştigării de partea lui a persoanelor de care ar fi depins publicarea romanului, când relaţiile lor au putut conta în urnirea mecanismului greoi de editare a romanului, atât de nou ca să nu surprindă şi să nu întâmpine rezistenţă. Şi ceea ce merită o atenţie deosebită, atât ca relaţie umană şi cu atât mai mult ca artă, romancierul le împrumută gesturi, trăsături fizice şi morale, mod de a se exprima, de a se îmbrăca, pentru unele din personajele sale.

Numărul românilor cunoscuţi de Marcel Proust este însă mult mai mare decât a fost ştiut până la apariţia monumentalei lucrări în 21 de volume, publicate în Editura Plon, între 1970-1993, de Philip Kolb, Correspondance de Marcel Proust.

Îmi pun întrebarea dacă a bănuit cineva, până la publicarea integrală a acestei corespondenţe, şi chiar după asemenea moment unic în cercetare, ce informaţie va găsi un posibil iubitor de nep