Ieri, politistii au retinut un al treilea administrator de asociatie, care a delapidat 92 milioane de lei. Neagu Canciu, 60 de ani, a fost introdus in arest, urmind ca astazi sa fie prezentat Parchetului, cu propunerea de arestare preventiva. el este acuzat de delapidare si fals, fapte comise din ianuarie 1999, pina in decembrie 2000, prin umflarea artificiala a facturilor de la regii. Canciu este al treilea individ care ramine peste noapte "la metrou", dintr-un sir - care se anunta lung - de administratori delapidatori Vinatoarea, altfel spus incarcerarea administratorilor delapidatori, a intrat intr-un punct de maxima efervescenta. Retinerile inopinate si arestarile spectaculoase se tin lant, iar administratorii delapidatori cad in plasa politistilor si a magistratilor, ca mustele in pinza de paianjen. De fapt, operatiunea se consolideaza pe un material probatoriu de neclintit, intocmit de ofiteri de la Cercetari Penale (CP), din cadrul Municipiului, si reanalizat de magistrati de la Parchetul brailean. Dupa luni de zile de ancheta, dupa ceasuri intregi de audieri, confruntari, cercetari la locul faptei, expertizari de acte, semnaturi si chiar psihiatrice, dupa prelevari de amprente, ridicari de documente si alte operatiuni specifice, ofiterii de la CP au declansat cea mai "beton" misiune de pedepsire a indivizilor care si-au permis sa buzunareasca locatarii ori proprietarii de imobile din Braila. In ziua de 1 noiembrie, Parchetul a facut prima arestare din aceasta serie: o contabila de 28 de ani, care a delapidat 213 milioane de lei. Urmatoarea a avut loc ieri, in ziua de 7 noiembrie, de data aceasta, un individ care facuse disparute peste 100 de milioane. Tot ieri, politistii au retinut pe baza de ordonanta, in arestul de la Judet, un al treilea administrator. Acesta din urma va fi prezentat, astazi, Parchetului, cu propunerea de arestare preventiva, pentru infra