Elevii a patru din cele sase scoli din Buhusi sint supusi unor adevarate exercitii de supravietuire, in conditiile in care, pina ieri, in unitatile de invatamint cu pricina nu venise nici un strop de caldura. "E mai rau ca afara", spunea profesora Maria Nastase, directoarea Scolii nr. 2 din localitate. In atare situatie, singura arma cit de cit eficienta impotriva frigului a ramas suplimentarea numarului de haine, ori batutul din palme si tropaitul din picioare. Printre scolarii buhuseni exista insa si fericiti ai soartei, in speta elevii scolii Profesionale si ai Scolii nr. 1, care, invatind in scoli racordate la centrala proprie a primei, traiesc, de o saptamina, ca "in sinul lui Avraam", dupa cum s-a exprimat profesorul Ioan Fercu, directorul Grupului Scolar "Ion Borcea" din Buhusi. Ironiei a soartei, jumatate din acelasi grup scolar, respectiv Liceul "Ion Borcea", este cufundat, ca mai tot orasul, in frig. Cauza mutarii Polului Nord in oraselul moldav tine de un transfer al centralelor termice din custodia SC "Prest Go" in cea a Directiei de Gospadarire Comunala (DGC), care se afla in subordinea Consiliului Local. "Noi am preluat efectiv centralele termice la 1 septembrie, data la care le-am gasit inchise, cu fochistii dati in somaj si fara urma de reparatii. Am efectuat toate reparatii intr-un timp record si miine (astazi, n.r.) vom incepe incarcarea instalatiilor", ne-a declarat inginerul Silviu Tit, directorul DGC. Daca nu va interveni nimic nepravazut, scolile buhusene vor avea cadura, potrivit spuselor inginerului Tit, in cursul zilei de vineri. (Eduard CUCU) Elevii a patru din cele sase scoli din Buhusi sint supusi unor adevarate exercitii de supravietuire, in conditiile in care, pina ieri, in unitatile de invatamint cu pricina nu venise nici un strop de caldura. "E mai rau ca afara", spunea profesora Maria Nastase, directoarea Scolii nr. 2 din localitate.