"Mila, nu jertfa"
Condamnata de Judecatorie pentru ca a protestat impotriva Mitropolitului Daniel si a Episcopului Daniel al Dunarii de Jos, Paula Bulgaru se va prezenta astazi la Tribunal, la primul termen al apelului •Avocatele Paulei Bulgaru vor insista sa fie adusi ca martori cei doi inalti prelati •Tanara considera ca biserica ortodoxa romana nu este condusa de cine trebuie •"Voi merge mai departe pe aceeasi linie", sustine Paula, care a reusit sa intre la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti, insa a renuntat pentru a se dedica vietii monahale
Maicuta care a fost condamnata pentru ca a strigat in Catedrala Mitropolitana din Iasi nemultumirile sale fata de conducerea Bisericii Ortodoxe Romane, va fi rejudecata de Tribunal, in urma apelului formulat impotriva sentintei pronuntate de catre Judecatorie, prin care a fost obligata la plata unei amenzi penale de trei milioane de lei.
Paula Bulgaru (21 de ani) a fost arestata in ziua hramului Cuvioasei Parascheva, pentru savarsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea linistii publice si impiedicarea desfasurarii slujbei religioase. Tanara a stat patru zile in arest preventiv, in aceeasi celula cu doua femei retinute pentru crima si talharie. Procesul a fost finalizat in procedura de urgenta, cu toate ca avocatele au solicitat citarea ca martori a Mitropolitului Daniel si a Episcopului Casian. Gasita vinovata in prima instanta, Paula Bulgaru a facut apel la instanta superioara. Procesul maicutei urmeaza a se desfasura in procedura normala, iar avocatele acesteia, Maria Bazdara si Gianina Geantau, vor solicita in continuare citarea ca martori a inaltilor prelati.
Cine esti tu, Paula Bulgaru ?
O fiinta plapanda, imbracata in straie negre de maicuta, dar ai carei ochi par a-ti citi sufletul. O privire care parca te invaluie, t