Un colţ de Românie profundă (oare de ce unele colţuri sînt mai "profunde" decît altele?). O mare companie de televiziune occidentală filmează de cîteva luni un documentar despre ceea ce, pe vremuri, francezii numeau paysans du Danube. Totul merge bine, filmările avansează, scenele "tipice" sînt bifate una cîte una. Lipseşte însă "sacrificiul sîngeros": un animal înjunghiat în bătătură, cu dragoste şi mult sînge. Gazda cineaştilor se oferă - contra unei sume rezonabile - să-şi sacrifice, înainte de termen, purcica. - Haide, mamă, haide! - îşi ademeneşte ţăranca scroafa către cuţit. - Heidi, how nice! Şi Heidi i-a rămas numele. Filmările decurg bine, sîngele curge în valuri, ţăranca varsă o lacrimă gîndindu-se ce-o să facă de Crăciun. Seara, la masă, Heidi se prezintă oaspeţilor sub formă de sîngerete. Cînd află că ceea ce au în farfurii este
biata Heidi, cineaştii devin palizi şi refuză in corpore să se atingă de bucate. - Nu am mîncat niciodată dintr-un porc pe care să-l fi cunoscut înainte - se bîlbîie, emoţionată, o doamnă din echipă şi se ridică de la masă. John ajunge la masă mai tîrziu şi nu ştie nimic de toată tărăşenia. Mănîncă cu poftă şi laudă bucătăria românească. La un moment dat, un comesean sparge tăcerea şi-i spune: - Tocmai ai mîncat-o pe Heidi... John amuţeşte, se face palid şi el şi, după cîteva minute, ţîşneşte să-şi verse maţele în curte. A doua zi, după ce a avut coşmaruri toată noaptea, John pleacă în primul oraş, la prima biserică catolică, să se spovedească: - Părinte, am mîncat dintr-un porc pe care l-am cunoscut personal... Vintilă MIHĂILESCU
Un colţ de Românie profundă (oare de ce unele colţuri sînt mai "profunde" decît altele?). O mare companie de televiziune occidentală filmează de cîteva luni un documentar despre ceea ce, pe vremuri, francezii numeau paysans du Danube. Totul merge bine, filmările avansează, scenele "t