Sînt o pesimistă incurabilă. Am încercat să mă tratez, dar dacă pe cei din jur mai reuşesc din cînd în cînd să-i mint, cu mine însămi n-am nici o şansă. Asta cu toate că mi s-a explicat de nu-ştiu-cîte-ori că poţi reuşi în viaţă doar dacă emani suficientă energie pozitivă. Sau, cum foarte convingător afirma un personaj din American Beauty: "Ca să ai succes trebuie să proiectezi tot timpul imaginea succesului". Ce înseamnă, de fapt, afirmaţia precedentă, am putut afla de curînd, de la o bună prietenă. Roxana e un foarte bun exemplu de persoană cu "succes": a terminat ASE-ul şi, încă înainte să-şi dea licenţa, s-a angajat la o firmă care o plătea chiar de la început foarte bine; pe urmă, plină de o ambiţie care mie mi-ar fi lipsit, şi-a căutat un alt serviciu, şi mai bun. L-a găsit repede - avea, deja, nepreţuita experienţă, pe care ţi-o cer toţi, chiar dacă de-abia ai terminat liceul. Îmi povesteşte cu o deplină plictiseală despre ultima mărire de salariu: "nu e mare lucru, doar 100 de dolari, asta e cît? Nici trei milioane". I-a murit de curînd cineva din familie - e tristă cum n-am mai văzut-o vreodată, dar la serviciu n-are voie să arate nimic, de-abia îndrăzneşte să poarte un doliu simbolic: "pentru că, ştii, toţi sînt ca nişte rechini: dacă te simt rănit, ai terminat-o". Eu dau din cap aprobator tot timpul. Mihai, fostul meu prieten, a lucrat doi ani ca şofer la un avocat "mare", implicat în tot felul de afaceri necurate (FNI, printre altele). S-a gîndit că e o "intrare bună": după ce o să termine Dreptul, o să aibă unde munci, iar între timp o să capete, oricum, ceva experienţă. Şi a stat acolo, plătit cu o sumă patetic de mică - mai puţin decît costă, săptămînal, mîncarea pentru cîinele boss-ului, pînă şi-a dat seama că nu învaţă decît să înghită tot felul de umilinţe de la oameni "de tot rahatul", şi nici măcar bani nu ia pentru asta. Sînt de acord, a f