Vizita premierului Adrian Năstase în Statele Unite ale Americii a reuşit performanţa de a atrage laude şi din partea unor ziare care de obicei îi găsesc nod în papură din orice. În plus, evenimentul a beneficiat de o prezenţă televizată de invidiat, care nu se explică prin atmosfera pro-guvernamentală generală a televiziunilor din România. Puţini îşi mai amintesc acum o vizită a aceleiaşi persoane, tot în SUA şi Marea Britanie, în vara lui 2000. Mesajele trimise atunci de la biroul de presă al PDSR s-au bucurat de puţină atenţie, deşi Adrian Năstase era omul forte al partidului de pe primul loc în sondaje. În plus, comentariile de genul: "Năstase s-a dus să-i asigure pe americani că PDSR nu este comunist" erau însoţite de o gustată tentă ironică. E adevărat că, atunci, a avut întîlniri, dar cu oameni de rangul doi. După un an, Adrian Năstase a revenit însoţit de cîţiva miniştri şi cîteva zeci de jurnalişti, întîlnindu-se chiar cu preşedintele american. Indiscutabil, este un triumf extern, dar mai ales intern, un cîştig de imagine pentru partidul aflat la guvernare. PDSR (actual PSD) s-a zbătut mult să scape de povara proastelor relaţii cu Occidentul, imagine explicabilă prin mineriade, prin alianţa cu PRM şi PUNR, prin puseurile naţionaliste de pînă în 1996. Relaţiile cu ţările bogate au constituit o temă favorită a campaniei electorale victorioase purtate de CDR în 1996. Aşa s-a dezvoltat un adevărat "complex al Vestului" pentru PDSR, pe care începe să îl depăşească acum. Amănuntele vizitei arată şi o schimbare de optică. Refuzat în Occident, nu atît din cauză că ar fi urmaş al PCR cum le place să creadă anti-comuniştilor întîrziaţi, cît din cauza mineriadelor, alianţei cu extremiştii şi reformei întîrziate, actualul partid de guvernare etala o oarecare fudulie ţanţoşă faţă de criticile venite de acolo. O auto-victimizare care explica deficitul de imagine pri