Frumoasă, cum nu se poate mai frumoasă
este dimineaţa cînd, după ce te-ai spălat,
după ce te-ai bărbierit, după ce ţi-ai curăţat
lama, pămătuful, după ce te-ai uitat o clipă
în oglindă şi nu ai descoperit nici o alarmă
pe chip, căci trebuie să fii sănătos, trebuie
să fii sănătos, trebuie să fii sănătos, după ce
ţi-ai făcut cafeaua, după ce ţi-ai ascuţit
creionul şi ai verificat dacă guma-i curată,
fără de scame, după ce ai sorbit o dată din
ceaşca pe care o luminează un soare apărut după
o ceaţă benignă, reciteşti tot ce ai scris
cu o zi înainte şi constaţi că e bine. Nu este
cazul să distrugi totul. Lemnul e bun, fierul
e bun, căpriorii sînt solizi, bine consolidată e
şi temelia, fără această linişte de tîmplar,
de zidar, de lăcătuş, de om care-şi face o casă
nu au rost marile nelinişti cîntate de fiecare
meseriaş al breslei noastre. Toţi înţelepţii susţin
fără a clipi sălbaticul adevăr al vitalei
angoase, al hrănitoarei îndoieli, al presantei
neîncrederi din care s-ar naşte o bună nuvelă,
un impecabil poem. Trebuie să-i crezi. Dar ca să-i
crezi trebuie să fii sănătos, curat şi liniştit,
trebuie să descoperi frumuseţea nesigură a acestei
dimineţi în care dialogul sună just, personajul
nu te minte, fraza e bună ca o broască nouă
la uşă, punctul cade exact acolo unde trebuie.
Fără această dimineaţă de claritate şi sănătate,
nu merită să cauţi întunericul unui amor, acel echilibru dintre o perlă şi o disperare pe care îl cauţi prea grijuliu.
Te va durea mîna. Sau stomacul. Sau ficatul. Te vei duce la doctor. Îţi va cere analize. De sînge. De urină. De plămîni. De lacrimă. Cum ţi se ia sînge, aşa-ţi va lua lacrimă în eprubetă. Căci lacrima are compoziţie chimică. Căci compoziţia chimică a lacrimilor e diferită de la
