Indiferent dacă va fi urmată ori nu de sentinţe judecătoreşti, posibila ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului Corneliu Vadim Tudor nu va fi decît începutul tardiv al dezumflării unei enorme imposturi. Fiindcă nu existenţa unui asemenea personaj în viaţa publică românească de după decembrie 1989 este uimitoare, uimitoare este dimensiunea pe care a căpătat-o. Altminteri, departe de a fi una exotică şi rară, specia căreia Corneliu Vadim Tudor îi aparţine tipologic are pretutindeni reprezentanţi, în Est, în fostele ţări comuniste, de la Moscova la Budapesta şi de la Varşovia la Belgrad, ca şi în Vest, din Austria pînă în Franţa şi din Italia în Statele Unite. Vladimir Jirinovski, Jean-Marie Le Pen ori Istvan Csurka fac parte din aceeaşi încrengătură. Inclusiv la nivel aşa-zicînd stilistic, dacă se poate vorbi de stil atunci cînd se mizează exclusiv pe deşuchiere, indecenţă şi grosolănie. "Glumele" cu evrei şi homosexuali făcute de un Le Pen nu sînt cu nimic mai prejos de cele existente în revistele lui Corneliu Vadim Tudor; sînt doar mai puţin frecvente, dar asta numai pentru că există riscul, cum s-a şi întîmplat, să se încheie la tribunal, în Franţa "glumeţii" de acest mai special tip nefiind socotiţi chiar inofensivi. Fanfaronada, vulgaritatea, cabotinismul, clovneria trivială sînt, iarăşi, izbitoare caracteristici comune ale diverşilor reprezentanţi ai speciei, acestea avîndu-şi probabil sursa în aceeaşi paragină valorică interioară care-i face să-şi aproprie fără sfieli, instrumentalizîndu-le grotesc, simboluri naţionale ale ţărilor cărora le aparţin. Jean-Marie Le Pen şi-a însuşit-o pe Jeanne d'Arc, tricolorul francez face parte din recuzita obligatorie a manifestaţiunilor lui publice, Corneliu Vadim Tudor, mai lacom, şi-a anexat un şir întreg de figuri istorice, constituit, s-ar părea, după criteriul înspăimîntării, aşa explicîndu-se, poate, şi