Succesul, cît şi dorinţa de a avea succes sînt, în momentul de faţă, mai vizibile ca altădată: cei consideraţi persoane care "au reuşit" sînt mai la îndemîna tuturor, prin canalele mediatice; perspectiva succesului în sine este, şi ea, mai vădit fluturată prin ochii doritori în diverse feluri, printre care se numără reclamele, concursurile televizate, emisiunile de divertisment. Desigur că acest tip de succes mediatizat se învîrte, în special, în jurul unei alte idei vizibile: cea a nevoii de imagine, de reprezentare. Conform acestei mentalităţi, simpla apariţie la televizor, fie pe post de învîrtitoare de bile la Bingo, de prezentator al Vremii sau de spectator într-unul din show-urile cu public poate însemna ceva: măcar o confirmare a existenţei tale, şi oricum o ieşire din anonimat. O altă posibilă caracteristică a succesului actual este rapiditatea: trebuie să te afirmi, să reuşeşti repede, la concurenţă cu alţi doritori care dau năvală din spate, gata să-ţi ia caşcavalul. Pentru adolescenţi şi tineri, întemeierea unei formaţii se încadrează în această categorie; sau participarea la o emisiune gen "Vara ispitelor", ori apariţia, efemeră, dar vizibilă, în Playboy sau măcar în Libertatea ("Fata de la pagina 5"). Partea de imagine nu este decît una din componentele succesului, poate cea mai superficială; alte componente mai serioase ale acestuia sînt, conform unui dicţionar de sociologie (Sociology, Hess, Markson, Stein, Macmillan, 1988), puterea, prestigiul

şi proprietatea. Termenul de "prestigiu" este, consider, cu precădere legat de succes: conform aceleiaşi enciclopedii, acesta înseamnă respectul pe care ţi-l arată ceilalţi, de obicei datorită statutului profesional. Dale Carnegie, în volumul său Secretele succesului (Editura Curtea Veche, 2000), vorbeşte despre nevoia oricărui individ de a i se recunoaşte sentimentul propriei importanţe, şi despre