Fetita

Era ultima zi de scoala, inainte de vacanta de Craciun, si toata lumea plecase acasa. Incepuse sa ninga spre bucuria copiilor, care se gandeau ca in sfarsit vor avea o vacanta de vis. In zapada proaspata se juca un catel lup, se gudura, te privea cu niste ochi frumosi si inteligenti si astepta sa-l mangai. Cand am revenit a doua zi la scoala, "Fetita" astepta cuminte la usa magaziei cu materiale sportive, acolo unde cu o zi inainte ii dadusem cateva resturi ramase de la reuniunea clasei a Vii-a A. A ramas in scoala si a devenit "iubita" tuturor copiilor de la care astepta o mangaiere si un cuvant bun. Dimineata, cand ma apropii de scoala, ca un animal iubitor ce este, ma asteapta si nu stie ce sa faca sa-mi arate recunostinta lui. Un om rau o alungase de la casa, dar ea si-a gasit un camin cu sute de suflete bune, care o iubesc si nu o uita nici chiar in vacante. E stapana curtii pe care o apara cu toata puterea ei. E o placere sa o vezi alergand, mai ales dupa vrabiute, care o supara cel mai rau si dupa care, daca ar putea, ar sari pe acoperis, caci le vede intrand si iesind de sub streasina si latra de necaz ca nu ajunge pana acolo. Minunea minunilor s-a produs cand in primavara a aparut in curtea scolii cu sase catei, unul mai frumos ca celalalt, dar au disparut tot atat de repede precum aparusera, caci erau foarte frumosi, si copiii i-au luat acasa. Toata ziua se zbenguie prin curtea scolii, dar, oriunde ar fi, daca o fluier, vine la mine ca o sageata si latra, dandu-mi "raportul" cu ce a mai facut ea pentru linistea din curte.

La plecare, ma priveste cu ochi tristi, ca o parasesc pana a doua zi, si ma insoteste cu privirea pana dau coltul strazii. Astazi, Fetita s-a facut un superb caine lup, fiind hranita nu numai cu mancare, ci si cu iubire adevarata. La dragoste, raspunde si ea cu dragoste.

Hortensia Jucotinschi - Arad