La circa un an de la alegerile din noiembrie 2000, pe esichierul politic românesc nu par sa fi intervenit evolutii majore. Privind lucrurile pe ansamblu, dincolo de micile schimbari de detaliu (care pot insemna schimbari de lideri, tentative de regrupare sau - dimpotriva - disolutii de formatiuni politice), protagonistii scenei noastre publice stau cam tot acolo unde se aflau in urma cu 12 luni.
Cistigatorii
Partidul cistigator, PDSR, s-a consolidat, ceea ce e normal in prima parte a guvernarii, cind sperantele sint inca mari, iar pentru realizari concrete mai e timp destul in fata. Atit reprezentarea sa parlamentara, cit si cea in administratia locala au sporit prin inregimentarea unor alesi ai poporului pe care el, poporul, ii votase ca membri ai altor formatiuni. Rebotezarea ca Partid Social Democrat in urma fuziunii cu PSDR a fost o miscare abila, utila. Asumarea clara a orientarii pro-europene si pro-NATO a contribuit substantial la imbunatatirea imaginii actualilor guvernanti. Gestionarea tarii pare mai coerenta si mai eficienta decit in precedentii 4 ani. „in poza“, partidul arata chiar mai bine decit in realitate, caci nu toate naravurile s-au dus o data cu schimbarea firmei. Premierul Adrian Nastase a si avertizat saptamina trecuta, dupa succesul expeditiei sale peste Ocean (unde presedintele Statelor Unite l-a primit peste programul dinainte stabilit al sejurului, pentru seful cabinetului de la Bucuresti fiind initial pregatit doar un contact cu vicepresedintele Dick Cheyney), ca nu e cazul sa devenim euforici, oricit de mari ar parea sa fie acum sansele primirii României in NATO peste un an, la reuniunea la virf a Organizatiei de la Praga: inregistram progrese, dar economia merge inca prost si trebuie redresata.
Per total, „noul“ PSD se prezinta in plina putere (sic!), afisind o mina energica, sigura pe sine. Si
