Ca o recunoastem, ca nu o recunoastem, Romania se afla, la nivelul mentalului comun, intr-o eterna competitie cu Ungaria. Fata cea mai vizibila a aisbergului acestuia care acopera o intreaga plaja de sentimente (de la benigna emulatie – mai rar –, pina la resentimentele cele mei tenebroase) este manifestarea populara in cazul unui meci de fotbal Romania-Ungaria. Atunci se vede cel mai bine care este pozitia noastra. Un astfel de meci (un moment de divertisment, in fond) devine, dintr-o data, ceva mult mai important si decit PIB-ul intern si decit amaritul nostru nivel de trai. Cum la razboaie nu prea mai avem ocazia sa mai participam, meciul de fotbal Romania-Ungaria este singurul moment in care putem „sa-i batem“, in care ne putem dovedi superiori lor, in care-i putem umili. Si, de fapt, asta ne dorim dintotdeauna.
Desigur, relatia noastra „competitionala“ cu Ungaria isi are niste radacini foarte clare, „istorice“ am putea spune. Totul pleaca de la o disputa de tipul cine a fost primul, oul sau gaina: cine au fost primii in Ardeal – noi sau ei? Si pentru aceasta disputa s-a pus in miscare si se mai pune inca o intreaga logistica. De la propaganda pe care nevinovatul elev din cursurile primare este pus s-o ingurgiteze, pina la miscarile tactice din inaltele medii academice. Rezultatul acestei actiuni concertate este crearea, in rindul populatiei, a unui bagaj de resentimente mocnite care, din cind in cind, au ocazia sa se transforme in isterie (din fericire, momente gen Tirgu Mures nu mai au cum sa aiba loc si singura isterie manifesta in aceasta problema sint pasnicele, totusi, meciuri de care vorbeam mai sus).
(In paranteza fie spus, cred ca trebuie sa facem un exercitiu de luciditate si sa ne dam seama ca cearta cu „cine a fost primul“ a devenit acum o falsa problema. Ce mai conteaza acum cine a fost primul, asta tot nu poate sa schimbe s
