Mai aveţi puţintică răbdare

Într-o după-amiază, la ora misteriosului crepuscul - care mai nou este tradus în limba română, ad litteram, "între cîine şi lup" ("entre chien et loup"), fără ca noi să pricepem ce înseamnă asta şi nici franţuzul să înţeleagă cum am ajuns la formula bizară - aşadar, în acea clipă a înserării telefonul redacţiei sună oarecum precipitat. Vestea pe care am primit-o ne-a smuls din braţele blazării şi ne-a azvîrlit, nici ea nu ştie prea bine unde, în cele ale ridicolului sau ale disperării. Depinde din ce punct de vedere priveşti problema. "Statuia lui Caragiale de pe Maria Rosetti s-a aflat în mare pericol. Hoţii au vrut să o fure şi abia a scăpat neclintită." Să furi un milion, am văzut prin filme cum se face. Să iei de-a dreptul o statuie, destul de mare, din bronz, de pe soclu, în plină zi, în mijlocul Bucureştiului asta este curat din Caragiale. Tocmai dumnealui să-i facă miticii una ca asta? Nici nu cred că l-au privit ca lumea. Ar fi observat că expresivul şi ironicul cap al bibicului a fost aşezat pe un trup ce nu-i aparţine. Al cui să fie oare? Al lui Lenin, fraţilor! Numai în Istoria ieroglifică mai întîlnim asemenea alcătuiri: capul unui dramaturg, poate cel mai important al nostru, stă pe trunchiul unui dictator, comunist şi criminal. Pentru cine o fi mai greu să convieţuiască cu celălalt? Pentru Lenin sau pentru monşerul Caragiale? Hoţii ăia poate n-au fost chiar nişte ignoranţi. S-au gîndit că "achiziţia" e bună din orice direcţie ar bătea vîntul. Vine Anul Caragiale, scot statuia la vînzare, cu mici modificări şi... oameni s-au făcut! Bate vînt nostalgic de la Răsărit, scapă de faţa lui Caragiale şi îi fac chip nou lui Lenin, ce se va potrivi minunat trupului existent, lăbărţat şi ghiftuit, cu talpa destul de bine dezvoltată. Dacă se grăbesc şi nu pot aştepta nici unul din prilejuri, hibridul bizar din bronz masiv va