Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Gata schingiuit"

Publicat in Romania Literara, miercuri 14 noiembrie 2001 ·

Titlul aparţine anchetatorului-şef în procesul Pătrăşcanu, Ioan Şoltuţiu tras la răspundere în 1967-'68 numai pentru că N. Ceauşescu căuta să-şi dobândească o nouă identitate prin filiaţia cu sacrificatul Pătrăşcanu. Întrebat: ,,Dta ai schingiuit?", el a răspuns ,,La mine veneau gata schingiuiţi" . Simplu. Ca o evidenţă fără ruşine şi fără sânge. Chiar dacă n-am fi ştiut nimic despre metodele comuniste de anchetă, Ultima carte1 în care Sanda Golopenţia reconstituie calvarul tatălui mort în închisoare acum 50 de ani ne poate pe deplin lămuri. Cele peste 800 de pagini ale volumului cuprind nu numai declaraţiile lui Anton Golopenţia, ci şi ale anchetatorilor din procesul Pătrăşcanu chemaţi să dea - foarte limitat - socoteală. După ce Şoltuţiu aruncă orice răspundere pe Gheorghiu-Dej şi pe consilierii sovietici şi rosteşte fraza memorabilă de mai sus, alţi securişti se plâng de el, unii dezvăluind şi câteva din torturile mai frecvente la care li se dedau colegii. Nu dintr-un gust special pentru oroare, ci pentru că fosta Securitate, prin membrii ei de prim plan, vrea acum să-şi refacă o virginitate, să ne convingă că în afară de unele ,,erori" ea a lucrat pentru apărarea patriei (ameninţată de cine nu ni se spune) ţinem să continuăm a analiza cartea Sandei Golopenţia care, după cum ne atrage ea atenţia, este şi una a anchetatorilor, enumeraţi şi în Lexiconul negru alcătuit de Doina Jela.2

Într-adevăr legea dosarelor nu ne-a furnizat până acum decât reprobabilele delaţiuni ale unor foşti prizonieri politici. Nici unul din cei care îi duseseră prin teroare fizică şi psihologică până pe acest prag al ,,colaborării" nu se vede implicat. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi, - să nu-l numim decât pe generalul Pleşiţă - ne dau chiar lecţii televizate de morală. Alături de Biserică, fosta Securitate pare a fi instituţia cea mai ,,sănătoasă" de care a avut parte în secol

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 58 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

Noile reguli de TVA pentru IMM-uri în UE intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 22 minute
Din 1 ianuarie 2025, la nivel european vor intra în vigoare noi reguli pentru regimul de TVA aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Acest nou cadru îşi propune să simplifice conformarea şi să îmbunătăţească oportunităţile de comerţ t

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Cum a răspuns Otniela Sandu, după ce a fost acuzată că stă cu Sebastian Dobrincu doar pentru bani: ”Propria ta frustrare…”

Cancan acum 2 ore
Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu se iubesc cu mult foc și patimă, spre surprinderea tuturor. Tânărul afacerist și noua lui iubită i-au lăsat pe toți mască, după ce s-au afișat împreună. Milionarul s-a despărțit definitiv de Ioana Ignat, după o lu

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°