(fragment dintr-o discuţie cu François Pamfil)

Pavel Şuşară: François Pamfil, dacă aş face acum o anchetă pe stradă şi aş întreba trei trecători, din trei generaţii diferite, cine este François Pamfil, care crezi că ar fi răspunsul?

François Pamfil: Depinde pe cine aţi nimeri din aceste trei generaţii...

Trecînd peste aspectul individual, să păstrăm doar ideea de generaţie...

...să păstrăm mai bine ideea de pictor!

Bine, să zicem atunci că cei trei sînt chiar pictori şi sînt vizitatori ai expoziţiilor tale...

N-ar şti nici unul să spună nimic, pentru că n-am mai făcut expoziţii de nu mai ştiu cînd...

Insistenţa mea asupra celor trei generaţii nu este chiar inocentă. Crezi că dacă generaţiile mai tinere nu au apucat să te cunoască, nici memoria celorlalte generaţii nu mai păstrează numele lui François Pamfil şi informaţii despre activitatea sa de-a dreptul prodigioasă?

Are tot interesul!

De ce crezi asta?

Pentru că, dacă te-ai bucurat de un anumit succes la un moment dat, - şi Dumnezeu a fost îngăduitor cu mine aici - mai ales la o vîrstă tînără, primeşte şi amenzi, dacă nu cumva devii chiar intolerabil.

Dar succesul tău la o vîrstă tînără, aşa cum spui, a întîlnit aceeaşi vîrstă tînără a colegilor tăi de generaţie. Crezi că în memoria lor n-a rămas nimic din perioada succesului pe care tocmai îl invocai?

Nu despre ei era vorba, iar atitudinea lor nu m-a deranjat niciodată pentru că muşcăturile lupilor tineri nu deranjează. M-au deranjat resentimentele celor care aveau deja o operă.

Eu nu mă refer acum la resentimente sau la simpatii, ci la măsura în care prezenţa ta culturală, pentru că, în mod evident, ea este mai mult decît una artistică, a intrat în conştiinţa unei anumite generaţii. Sunt convins că generaţiile tinere te cunosc mai puţin pentru că prezenţa şi ac