După cum am văzut şi pînă acum, Adrian Marino se fereşte, în chip aseptic, de "literatură", ca de un germene primejdios ce s-ar cuveni "ucis". Exact aşa: "ucis". Dorind a urma un traseu pe care "abandonezi această sferă a discursului calofil şi te ridici către un nivel la care elevaţia conceptuală ucide expresivitatea literară", notifică drept o cauză a deficienţelor nu numai ale culturii, ci şi ale... politicii, prezenţa nocivă a "poeţilor şi publiciştilor": "Nu există deci o concepţie unitară a politicii şi culturii, mai ales prin faptul că această cultură română este dominată de poeţi şi publicişti. Cîtă vreme poeţii, publiciştii şi romancierii vor domina, şi nu omul de cultură, şansele progresului sînt minime. Aceştia, prin natura lor, simt nevoia să vorbească în primul rînd de ei, iar noi vorbim de valori şi de principii generale româneşti". Aşadar "poeţii şi publiciştii", ca şi "romancierii", id est scriitorii, n-ar fi "oameni de cultură", aşadar ei blochează progresul şi nu postideologii, cadrele fostului regim sau indivizii corupţi! Marea, oribila vinovăţie a poeţilor, publiciştilor şi romancierilor constă în aceea că "vorbesc despre ei", că se manifestă în cheia lirică, despre care unii cred că e cheia majoră a creaţiei,

că-şi exprimă personalitatea despre care Goethe a cutezat să spună că e "binele suprem", în loc de-a se retrage ruşinaţi pentru a lăsa întreaga agoră la dispoziţia "ideilor" impersonale, a "principiilor" fără autor. Participînd la manifestările de la Sighet, dl Marino se arată şocat că în loc de a i se oferi "cărţi de ideologie", primeşte "cinci volume de versuri". Într-adevăr, gravă ofensă! De unde următorul precipitat comentariu: "Acest dezechilibru provocat de predominanţa poetică românească, explică multe dintre carenţele culturii româneşti". "Poeţilor, publiciştilor şi romancierilor li se reproşează ceea ce am crezut pînă acu