Am scris în mai multe rînduri despre procesul socio-cultural şi lingvistic al trecerii societăţii ,,moldo-valahe" şi transilvănene-autohtone, orientale la mentalitatea şi structurile occidentale. Am scris nu numai noi. Începînd de la magistrala lucrare a lui Pompiliu Eliade (Influenţa franceză asupra spiritului public în România, Paris, 1898) la Dimitrie Popovici care se ocupa de iluminismul ardelean (şi de romantism) pînă la Sextil Puşcariu (care vorbea de ,,reromanizarea" limbii române (alţi lingvişti, de ,,relatinizare" - în urma pătrunderii masive de neologisme latino-romanice) şi la alţi cercetători (mai ales ai perioadei romantice precum Paul Cornea) - fenomenul a fost mult studiat. În bibliografie nu trebuie uitat numel lui N.A. Ursu. Unele aspecte mai mărunte au fost examinate de cel ce scrie aceste rînduri.
2. Istoricii vorbesc despre ,,modernizare": termenul este corect. Noi am denumit fenomenul ,,occidentalizare romanică" (Individ. lb. rom. II, p. 55-98) socotind că preponderent a fost în această transfigurare cultural-literară elementul romanic (italian, francez). Dar... Au pătruns elemente romanice moderne prin neo-greacă, chiar prin limba germană-austriacă atît în ,,Moldo-Valahia" cît şi în Ardeal. Amîndouă aceste culturi erau impregnate deşi vehiculau elemente (lexicale) romanice. Venezia care a fost un teritoriu de trecere dintr-o zonă într-alta, iar Franţa (post)napoleoniană care domina Austria au contribuit la circulaţia cuvintelor latinei romanice... Conceptul nostru, trebuie să recunoaştem, era prea strîmt. Avea dreptate Matei Millo (Un poet romantic) să opună un ,,boier bătrîn" numit Stan unui năvalnic ,,tînăr" romantic. Stan: De ai chef să ne-nţălegem, te poftesc.../ Să-mi vorbeşti cu profimie, get-beget, moldoveneşte", iar ,,tînărul" răspunde: ,,Eu, după plăcere-ţi voi vorbi cum ştii..., prosteşte/ Dar te giur pe alba-ţi barb
