Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci cu scintei la Falticeni

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 20 noiembrie 2001 ·

In timpul partidei dintre Filatura si Bradul Vatra Dornei, galeria-gazda a navalit pe teren, in timp ce jucatorii se cotonogeau de zor. Conducerea clubului dornean acuza fortele de ordine ca nu luat atitudine fata de violentele manifestate de suporterii falticeneni Ultima etapa a turului a insemnat pentru formatia Bradul Vatra Dornei un meci plin de ghinion in compania echipei Filatura Falticeni. Intilnirea de dumninica, de pe stadionul municipal din Falticeni, a debutat cu stingul. Oaspetii au fost apostrofati de catre gazde, din cauza culorilor echipamentului sportiv, motivind ca acestea sint de fapt cele ale clubului falticenean. In primele minute ale intilnirii, jucatorului dornean Sorin Dulap i-a fost rupt nasul, printr-o violenta lovitura de cap, primita de la un adversar. Prima repriza s-a incheiat cu scorul de 1-0. Presiunile impotriva echipei Bradul Vatra Dornei au continuat si in repriza secunda. Astfel, cu apoximativ 20 de minute inainte de finalul partidei, Cristi Popescu este accidentat puternic. In ajutor, vine coechipierul sau Emil Apostoaie, care s-a ales cu o fractura de coasta. A fost si momentul in care circa 10, 15 spectatori din tribune au sarit gardul, navalind pe gazon, atacind fotbalistii dorneni. Deoarece trei fotbalistii de la oaspeti, respectiv Vizitiu, Popescu si Apostoaie, s-au aflat in imposibilitatea de a continua meciul, conducerea echipei dornene a hotarit sa paraseasca terenul. Ajunsi la vestiare, fotbalistii dorneni au trebuit sa astepte circa 45 de minute calmarea spiritelor pentru a putea pleca. Ei au fost escortati de doua echipaje de politie. Presedintele Asociatiei Sportive Bradul Vatra Dornei, fost jucator la C.S.M. Suceava, Cezar Ioja, s-a declarat indignat de maniera de joc a echipei gazda lipsita de spiritul de fairplay, precum si de slaba organizarea a acestei partide. De asemenea, el ne-a declarat ca este inadmisibil fapt

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Suceava: Două maşini, în care se aflau şase persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, acestea fiind declarate moarte/ Doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 30 minute
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şase persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevre

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum o ora
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Lasconi cere SRI şi ANCOM să verifice dacă alegerile din acest an sunt influenţate de reţele

Mediafax acum 2 ore
„Fac un apel ferm la SRI şi ANCOM să clarifice dacă există dovezi că alegerile din acest an sunt ameninţate de reţelele de manipulare şi dezinformare. Alegerile noastre trebuie să fie un exemplu de corectitudine, pentru a nu exista niciun dubiu asup

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Un mesaj ascuns într-o sticlă a fost găsit în peretele unui far după 132 de ani

HotNews acum 4 ore
Descoperirea „unică în viață” a fost făcută de către inginerii care inspectau un far din sudul Scoției, scrie BBC. Scrisă cu peniță și cerneală, scrisoarea din sticlă care este datată 4 septembrie 1892 dezvăluie numele a trei ingineri care au instal

Porturi închise în Constanţa, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 4 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că „au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră, din cauza vântului puternic”. În cursul dimineţii de sâm

Ciolacu, întrebat cu cine se vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale: În primul rând, staţi să intru eu în turul doi

News.ro acum 2 ore
Aflat într-o vizită în judeţul Neamţ, premierul Marcel Ciolacu, care este şi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat cu cine se vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, el răspunzând că românii sunt cei care vor decide

Dobrogea, sub imperiul unui Cod Galben. De când intră în vigoare și cât durează

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis azi, 09 noiembrie 2024, o atenționare meteo de tip COD GALBEN, valabilă în intervaul 09 noiembrie, ora 12.00 – 11 noiembrie, ora 10.00. Fenomene vizate sunt intensificări ale vântului în Dobrogea, sudu

Black Friday 2024 la eMAG: Vânzări de peste 896 milioane de lei, în creştere cu 22% faţă de anul trecut

Mediafax acum 3 ore
Produse cosmetice, suplimente şi îngrijire personală: 615.000 Băuturi, băcănie, hrană pentru animale şi curăţenie: 706.000 Jucării şi articole pentru copii: 399.000 Laptopuri, IT, birotică şi papetărie: 144.000 TV, audio-video, gaming şi cărţi: 98.0

Incendiu la Sanislău. Arde ferma de pui

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 9 noiembrie 2024

Vremea

București
acum

sâm.

6°/10°
dum.

4°/7°
lun.

7°/9°
mar.

7°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/9°
dum.

5°/11°
lun.

3°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

6°/10°
dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/11°
dum.

1°/9°
lun.

3°/9°
mar.

3°/5°
Timisoara
acum

sâm.

5°/13°
dum.

3°/11°
lun.

3°/10°
mar.

4°/10°