Galeria de artă Ateneele Cărţii, situată la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, a fost inaugurată recent printr-o expoziţie semnată de Alexandru Ghilduş. Atît faptul că s-a mai născut o galerie, şi acesta nu este chiar unul singular, după cum se va vedea cu un alt prilej, cît şi acela că un artist ca Alex. Ghilduş, prezent destul de rar în spaţiul public cu acţiuni personale, s-a asociat unui asemenea eveniment, trebuie privite cu multă atenţie ca manifestări artistice şi ca manifestări de piaţă în acelaşi timp. Deschiderea unei galerii într-un spaţiu atît de bine plasat şi într-un loc cu o amprentă culturală atît de puternică lansează, în mod cert, un mesaj particular şi stîrneşte un interes pe măsură. în mod cert, asemenea spaţii sînt zone de interes maxim şi pentru organizatorii de expoziţii, şi pentru public şi, în mod evident, pentru artiştii înşişi. Cum a reuşit tînăra galerie să-şi transmită semnalele, acum, la prima ei experienţă publică, este o întrebare legitimă şi deloc retorică. Dacă ar fi să ne luăm doar după amenajarea propriu-zisă, după felul în care a fost pregătit spaţiul pentru funcţia proiectată, după utilităţile specifice şi după ceea ce galeria comunică în mod spontan, ca atmosferă, vizitatorului, nu sînt prea multe lucruri de spus. Spaţiul este amenajat prost, voluntarist, ornamentat inutil, în zona ferestrelor, cu forme grele din metal, cu sistemul de lumină artificială inadecvat, cu o punere sumară în valoare a zonei de expunere şi, mai ales, cu un paviment care constituie un eveniment optic în sine, agresiv şi agitat, mult mai potrivit pentru un loc a cărui miză este opulenţa şi nu starea de maximă discreţie sau chiar de neutralitate, aşa cum ar trebui să se regăsească ea în mesajul unei galerii. Dacă trecem, însă, peste disfuncţiile spaţiului şi privim evenimentul doar din perspectiva expoziţiei lui Ghilduş, lucrurile