Un puseu de febră

O să ziceţi că temperatura e de vină. Dar vă asigur că nu e aşa. Şi dacă eram bine-merci, filmele televizate în ziua cu pricina erau aceleaşi. S-o iau cu începutul. Din cauza febrei, neputînd citi, am butonat telecomanda. Un film, un film, mi-am strigat în sinea mea: nu o capodoperă, la 38ş capodoperele se suportă greu, un film bunicel, confortabil, amabil, banal. Pe un canal era ceva s.f. E vobra de s.f-urile astea noi, cu androizi, capsule zburătoare, combinezoane care le fac pe tinerele fete să pară bărbaţi şi pe junii necorupţi să pară fetişcane, găuri negre din care se iese în alte zări şi tot tacîmul. Din cale afară de higienic, filmul. Între alb şi roz, decorul. Toate personajele, indiferent de sex, care, oricum, nu le folosea la nimic în condiţiile de imponderabilitate, erau rase, tunse şi nefrezate. Oamenii viitorului, ce mai! Pe alt canal, unui bărbat îi moare fiul, din neglijenţa doctorilor, care nu ştiu ce e cu febra care-l cuprinsese. Înnebunit, tatăl îi ucide pe vinovaţi. Apelează la un avocat ca să-l scape, declarîndu-l iresponsabil. Hotărît lucru, oamenii prezentului nu sînt mai breji decît cei ai viitorului. Aşa că am continuat butonatul. Sonny e un tînăr îndrăgostit de alt tînăr, Sal, care vrea să-şi schimbe sexul. N-are însă bani pentru operaţie. Dragostea e în stare de orice. Aşa că Sonny pune mîna pe un pistol şi dă buzna într-o bancă din Brooklyn. Ia ostatici etc. Nu mai contează cum se descurcă, fiindcă n-am avut răbdare să mă uit pînă la capăt. Am căzut apoi peste un bărbat care are o nouă şi promiţătoare relaţie de amor şi o şansă de bani, dar, cînd se şi vede scăpat din orăşelul de nimic unde îşi iroseşte tinereţea, intră într-un bucluc: e acuzat că a violat o minoră. N-am găsit în mine resursele necesare ca să duc filmul la, presupun, bun sfîrşit. Aşa că am închis şi m-am culcat. Am visat că un boss american av