Emil Cioran înamorat - iată ipostaza inedită, senzaţională, dacă nu chiar uşor scandaloasă (pentru cei tentaţi să-l mitizeze pe "misticul lipsit de Dumnezeu") în care se prezintă în paginile unui elegant volum apărut în această toamnă la Editura Weidle din Bonn, "maestrul neîntrecut al aforismelor despre moarte, prins în mrejele unei iubiri şi unei drame epistolare în care se întîlnesc scînteierile spiritului cu melancolia bătrîneţii". Am citat, între ghilimele, termenii în care revista DER SPIEGEL caracteriza concis dar atrăgător, cartea autoarei Friedgard Thoma, destinatara scrisorilor de dragoste expediate de Emil Cioran, în ultimii ani ai vieţii, celei care i-a fost muză şi prietenă. Înfocat, autorul care şi-a făcut "din singurătate, o religie " îi mărturisea "criticei sale admiratoare" că: " în realitate m-am simţit întotdeauna singur, cu unele excepţii - dintre care cea mai ciudată este aceasta. Sunteţi centrul vieţii mele, zeiţa unuia ce nu crede în nimic, cea mai mare fericire şi cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat să le întîlnesc". De astă dată fragmentul, extras din cuprinsul uneia din mai numeroasele scrisori adresate tinerei pe atunci profesoare de filozofie din Köln, este reprodus pe coperta din spate a volumului de faţă, al cărui titlu este la rîndul lui, din nou, un citat.
La 19 iunie 1981, cînd la Paris Friedgard Thoma îşi serba la restaurantul "Procope", la etaj, ziua de naştere în prezenţa mentorului ei spiritual, Cioran îi scrie pe un şerveţel de hîrtie cuvintele pe care Colette le aflase pentru a o caracteriza pe Marguerite Moreno, la cei 8o de ani împliniţi: "Pentru nimic în lume ea nu ar fi renunţat la folosinţa lirică şi fugară a ultimei sale toamne." Cioran făcea evident aluzie, la el însuşi.Autoarea cărţii notează că a pierdut şerveţelul, dar că la rugămintea ei, Cioran a rescris fraza pe versoul paginii de hîrtie pe ca
