Sa incep cu o fraza aproape stereotipa pe care realitatea nu ma lasa sa o ocolesc: Teatrul Ariel din Tirgu Mures are, la aceasta ora, un profil distinct, o amprenta personala in peisajul teatral romanesc contemporan. O recunosc multi, iar cei care „strimba din nas“ cind aud o asemenea afirmatie o fac ori dintr-o ranchiuna personala, ori dintr-un orgoliu invidios ce n-are motivatii artistice… Fie ca e beci, curte, balcon, hol, sala, culoare printre rinduri, trepte, garduri, ferestre, totul se transforma in spatiu de joc, in modul cel mai firesc cu putinta. La Ariel, nu m-as mira sa se joace si in toaleta, deoarece, nu-i asa (ba-i asa!), si acolo se poate face teatru, dupa cum afirma, in stilul sau inconfundabil, maestrul Dinica. Sa fiu bine inteles: Teatrul Ariel este, in primul rind, un teatru de papusi, de animatie, cu o buna traditie de peste cincizeci de ani in domeniu. El se adreseaza copiilor, in primul rind, dar copiilor li te poti adresa in fel si chip, sint mai receptivi decit ne putem imagina noi. Si mai exista un dar. De patru ani incoace, de cind Gabi Cadariu (regizor) a preluat conducerea, teatrul si-a largit considerabil „capacitatile“ de exprimare, propunind alternative, mai ales dupa amenajarea spatiului din Underground. Papusarii si-au descoperit noi valente artistice, pe linga dificila arta a minuirii, a insufletirii marionetelor. Au descoperit ca pot colabora cu artistii de la National fara prea mari stinjeneli. S-au nascut astfel experimente teatrale valoroase semnate de regizori precum Radu Afrim, Horatiu Mihaiu, Gabi Cadariu, Gigi Caciuleanu, Aleksandar Ivanovski, care nu fac concesii gusturilor indoielnice, populiste… Daca treaba va merge tot asa inainte, se va zice in curind: haideti sa montam un spectacol à la Ariel din Tirgu Mures – indiferent in ce limba va fi el vorbit.

Microstagiunea, eu as zice minifestivalul, a debutat cu w