N-am crezut niciodată în inteligenţa politică a pedesiştilor, însă acţiunile lor din ultimele zile arată gradul de prostie agresivă la care a ajuns acest partid. În loc să încerce să exploateze avantajul real creat de vizita lui Adrian Năstase în Statele Unite (de data aceasta, premierul a primit mult mai mult decît se aştepta - ceea ce se pare că-i creează o stare de perplexitate), prostovanii din partid au luat-o pe arătură. Nu sunt singurul care să fi prevăzut reacţia suscitată de incalificabilul "Manifest pentru Ardeal", ivit, zice-se, din mintea înfierbîntată a lui Ioan Rus.

Cred că în sinea sa dl. Năstase ar fi preferat să fi fost primit mai prost la Washington şi mai bine la Bucureşti. Nu ştiu dacă între el şi Ion Iliescu sunt surse de conflict, dar între echipele lor există o inamiciţie ireductibilă. O adversitate uşor de înţeles, de altfel: în timp ce fidelii premierului au căile parvenirii larg deschise - în mod normal, dl. Năstase e viitorul preşedinte al României -, în faţa clicii iliesciene se deschide perspectiva sumbră a îndepărtării iremediabile de ciolan.

Mai grav e ca nu toţi oamenii lui Iliescu sunt pensionabili. Unii dintre ei - şi nu cei mai lipsiţi de ambiţii - sunt chiar tinerei. Nu mă refer la suprarealista Corina Creţu, o simplă balerină care face pe boxerul, ci la consilierii din categoria Octavian Ştireanu, pe care ideea ramînerii de căruţă nu cred că-i amuză deloc. Pentru aceştia, viteza luată de Adrian Năstase trebuie să fie mai dureroasă decît un cuţit învîrtit în rană. Prin urmare, ei n-au decît o alternativă: fie îl abandonează pe bătrînul stalinist, sărind în barca lupului mai tînăr, fie înfruntă riscul ieşirii din cărţi, rămînînd fideli refrenelor "Katiuşei" şi ale lacrimogenului "Sulico".

Pentru un neiniţiat e uluitor că guvernul ezită să profite de vîntul în pupă primit de dincolo de Atlantic. Mesajul ant