A plecat dintre noi, pe neaşteptate şi atît de repede, încît, în ce mă priveşte, nu-mi vine a crede nici acum, Z. Ornea, învăţatul istoric literar, colaboratorul permanent al României literare şi prietenul meu dintotdeauna. A fost omul cel mai harnic şi devotat meseriei sale din cîţi am cunoscut. Cînd s-a internat, cu două săptămîni în urmă, ne-a anunţat că avem trei cronici de ediţie gata scrise, pentru eventualitatea unei spitalizări mai lungi. Singura eventualitate la care colaboratorul nostru nu s-a gîndit a fost aceea că sînt şi ultimele. Le publicăm postum. Nici după moartea sa, cum se vede, Z. Ornea nu ne lasă cu pagina a noua descoperită. Ne-a dat răgazul să pregătim altceva în locul articolului său săptămînal.

O să pregătim, căci o pagină de revistă n-are cum rămîne albă. Dar pe Z. Ornea nu-l vom putea înlocui. A fost singurul istoric literar, dintre contemporani, pasionat de istoria ideilor (literare, politice), a curentelor şi a mentalităţilor. Dacă nu sînt biografii (şi, cînd sînt, tot ale unor ,,ideologi" sînt: Maiorescu, Gherea, Stere), cărţile lui vorbesc despre idei şi contextul lor: Junimismul, (cu care a debutat în 1966, aşa-zicînd pe cont propriu, reluat în 1975), Ţărănismul, 1969, Sămănătorismul, 1970, Poporanismul, 1972, Curentul literar de la ,,Contemporanul", 1977, Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea, 1980, Anii '30 - extrema dreaptă românească, 1995. Cele mai bune capitole din biografii descriu viaţa politică românească de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. în această materie, Z. Ornea era un expert de toţi consultat. Articolele din Dilema au acelaşi caracter. Şi chiar multe dintre cele din România literară, care trebuiau să comenteze ediţii, dar lunecau deseori către comentariul ideologic. Şi asta, în condiţiile în care, Z. Ornea a fost şi unul din cei mai competenţi editori pe care-i avem: la Minerv