Prostologhikon
Ziarele din 14 noiembrie reproduc o declaraţie a unui parlamentar P.D. referitoare la PSD: ,,Înţelegem raţiunile politicii de imagine a PSD, dar nu acceptăm prostia şi încremenirea în proiect" . Nu avem idee de sensul pe care-l dă dl Liviu Negoiţă expresiei subliniate de noi. Ştim că a fost propusă de dl Gabriel Liiceanu cu sensul: prostie. Fie că vicepreşedintele P. D. comite o tautologie, fie că are un sens personal pentru expresia cu pricina. În cel de al doilea caz, s-ar cuveni să-l aflăm şi noi, ca să nu murim, Doamne fereşte!, încremeniţi în proiect, adică, proşti.
Clandestinitate
Litere pe octombrie se deschide cu un editorial superb al dlui Tudor Cristea, intitulat Estetica morţii, care ar merita citat în întregime, cum a făcut-o dl C. Stănescu în AdevĂrul literar şi artistic din 14 noiembrie. Ideea, sugerată autorului de vizionarea în direct a prăbuşirii Gemenilor new-yorkezi, este aceea, paradoxală, că, odată cu tranformarea realităţii în spectacol mediatic, are loc şi transformarea ficţiunii în realitate. Tot în revista tîrgovişteană, dl M.H. Simionescu relatează o întîlnire reală dintre Marin Preda şi Radu Petrescu, pretext de a compara esteticele lor literare, atît de diferite. Încă o dată, ficţiunea şi realitatea se regăsesc într-o oarecare confuzie postmodernă. În fine, într-o variantă amuzantă, bizara estetică a lumii noastre (ori, de ce nu, bizarul realism al ficţionalului contemporan) ne este revelată de dl George Geacăr într-o interesantă cronică a primei cărţi publicate de dl D. Ungureanu, concetăţeanul său, redactor al revistei la care cronicarul, colaborează: e vorba de faptul că dl. Geacăr a intrat în posesia cărţii comentate abia după doi ani de la apariţie. O a doua carte a aceluiaşi nu se găseşte în librării, dl Ungureanu împrumutînd cunoscuţilor săi, pe rînd, unicul exemplar pe care-l posedă. A