Născut în 1879, Grigore Pişculescu - viitorul prozator Gala Galaction, a început prin a fi elev la Sfîntul Sava. Se împrietenise bine cu N. D. Cocea, viitor prozator şi luptător social, apoi Arghezi cu Vasile Demetrius şi cu I. Gh. Duca, viitor mare om politic liberal, asasinat de legionari cînd devenise premierul ţării (în 1929). În 1898, deci la 17 ani, face o călătorie de vacanţă cu prietenul Cocea, la Mînăstirea Agapia. Aici o întîlneşte pe verişoara lui Cocea, Zoe Marcou, soră în "ascultare" aici, la Agapia. Se înamorează de ea puternic (deşi era mai în vîrstă decît el cu 12 ani) şi, după cîţiva ani, se petrece o dublă convertire. Sora Zoe iese din mînăstire pentru a-şi urma destinul, iar tînărul pretendent abandonează Filosofia pentru Teologie, devenind absolvent în această delicată îndeletnicire care avea nevoie, înainte de toate, de har. Devine chiar, în 1909, doctor în teologie la Universitatea din Cernăuţi şi capătă demnitatea de confesor ecleziastic. Se hirotoniseşte abia în 1922, devenind preot şi profesor de teologie în 1926. În 1938 realizează, împreună cu colegul în ale preoţiei, Vasile Radu, versiunea româneasscă integrală a Bibliei, monument de limbă românească, tradusă de-a dreptul din ebraică. Dar, în tot acest timp, se împlineşte ca prozator, debutînd, încă în 1914, cu volumul de nuvele Bisericuţa din răzoare. Se încearcă şi în roman nu cu acelaşi succes, reţinîndu-se, mai ales, Papucii lui Mahmud şi, poate, Doctorul Taifun. Greu de înţeles de ce prozatorul-teolog a fost un neînfricat luptător pentru dreptate socială, colaborînd, încă după primul război mondial, la publicaţiile socialiste ale timpului (Socialismul, Tineretul socialist, Luptătorul, Chemarea Vremii), unele împreună cu N.D. Cocea, altele prin libera sa opţiune. Aşa s-a păstrat mereu, creîndu-şi un statut de scriitor revoluţionar, încît, în 1948, la desfiinţarea vechii Academii,