De la bun început, trebuie spus că, anul acesta, Zilele Filmului Italian au îmbogăţit toamna cinefililor bucureşteni cu câteva evenimente care au dat acestei manifestări o notă aparte (cel puţin în contextul dâmboviţean al manifestărilor de gen): în mod evident, organizatorii (Institutul Italian de Cultură şi Asociaţia culturală Itaro Arte) au vrut să ne ofere nu doar un festival ci, mai ales, un alt fel de festival. Şase filme reunite sub genericul "Mari autori ai cinematografiei italiene: trecut şi prezent", două expoziţii - "Omagiu lui Vittorio De Sica" şi "Cineromit, un vis cinematografic româno-italian: 1941-1946"), doi invitaţi de marcă - Alberto Farassino, critic şi istoric de film, şi Luigi Lo Cascio, o stea în plină ascensiune a filmului italian actual, câştigător în acest an la Veneţia al prestigiosului trofeu Cupa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină - şi, nu în cel din urmă rând, o dezbatere (privind cinematograful european şi filmul de autor versus cinematograful american şi dominaţia producătorilor) găzduită de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în cadrul căreia studenţii (viitori regizori, operatori, scenarişti, critici de film, monteuri de imagine şi sunet) au avut un profitabil şi benefic schimb de opinii cu Alberto Farassino (în calitatea sa de profesor la Catedra de film a Universităţii din Pavia şi membru în Consiliul de conducere la Cineteca Nazionale Italiana).

Aşadar, un festival care s-a ambiţionat să cocheteze nu cu gustul marelui public (şi bine a făcut, căci, actualmente, pe plaiurile noastre mioritice, cocktail-ul "manele&telenovele" bate, oricum, filmul), ci cu gustul cinefilului şi care, în mod deliberat, şi-a propus să ne ofere nu atât (sau nu numai) filme în premieră (cum ne-am obişnuit la astfel de evenimente), cât, mai ales, ne-a dat posibilitatea să vedem (sau să revede