Daniel Bănulescu
Un poet român cu biografie de prozator american. Un nonconformist care îi epatează până şi pe nonconformişti. Un solitar dornic de afecţiune care încearcă să se facă iubit luând umanitatea de guler şi zgâlţâind-o. Aşa ar putea fi definit Daniel Bănulescu, autorul volumelor de versuri Te voi iubi pân' la sfârşitul patului, 1993, Balada lui Daniel Bănulescu, 1997, Republica Federală Daniel Bănulescu, 2000. Manifestările lui excentrice au reuşit de mai multe ori, după 1989, să atragă atenţia unui public care părea definitiv pierdut pentru literatură.
Daniel Bănulescu s-a născut la 31 august 1960 ("la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti", cum precizează chiar el cu umor într-un c.v.). Are pregătire de inginer, fiind absolvent al Facultăţii de Foraj şi Exploatarea Zăcămintelor, din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti. Şi-a câştigat existenţa ca lăcătuş mecanic, desenator tehnic, inginer, secretar de redacţie, ziarist, paznic de noapte şi uneori ca scriitor. A reuşit să devină personaj în romanul unei cunoscute scriitoare şi a scris el însuşi două romane care au făcut vâlvă: Te pup în fund, conducător iubit! şi Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti, 1998.
în poezia lui Daniel Bănulescu se face o feerică risipă de fantezie, umor şi inteligenţă artistică. Ca o superproducţie cinematografică hollywoodiană, această poezie este plină de privelişti panoramice, de figuranţi, de elemente de cascadorie (lingvistică), de efecte speciale, de tot ceea ce s-a inventat - şi a mai inventat şi autorul - în materie de tehnică poetică.
Autoportretul poetului este şocant:
"Am ratat totul/ Cum am găsit un bun prilej de ratat l-am ratat/ Cum am dat peste o ocazie din care să mă fi salvat am pierdut-o/ Am ajuns cu nebunia mea aproape de tâmpla lui Dumnezeu -/ Mi-aş fi construit o muzicuţă/ Din sexele tuturor femeilor pe care le-
