Într-un număr recent al distinsei, de faţă, reviste a apărut, sub o nu mai puţin distinsă semnătură, ,,o repede ochire" asupra fatalei înclinaţii a vechilor familii regale către producerea, difuzarea şi consumul de ,,chici" (sic). Geneza ipotezelor expuse de cunoscutul ,,caragialeolog" a constituit-o ,,impresia" declanşată de ,,revendicarea castelului Peleş de către fostul său proprietar". Drept consecinţă logică, plasează castelul, împreună cu mare parte din producţia artistică şi arhitecturală a vremii în respectiva categorie estetică!

La asemenea concluzii pesimiste domnia-sa a ajuns prin cercetarea unei fotografii istorice (poate de familie?) înfăţişînd o reuniune a capetelor încoronate din Europa. Bărbaţi apatici, femei posace, atmosferă monotonă şi artificială, conduită caracterizată prin ipocrizie, educaţie diletantă încurajînd veleitarismul. Origina răului: căsătoriile consangvine. Autorul le reproşează apoi că îşi pierd timpul cîntînd la pian, desenînd sau pictînd, scriind versuri, făcînd săpături arheologice, întocmind proiecte sau conducînd şantierele clădirilor comandate. (Ce bine ar fi fost dacă s-ar fi rezumat, paşnic, la astfel de ocupaţii colaterale, posibil de recomandat şi preşedinţilor marilor puteri de azi. Din păcate nu toţi agrează saxofonul ca Bill Clinton).

Aparent, raţionamentul şi concluziile cercetării de unul singur sunt de necontestat. Totuşi au existat şi excepţii...! Ţarul Alexandru al III-lea numai apatic nu a fost iar despre împărăteasa Sissi nu se putea spune că era o posacă. Ludovic al II-lea al Bavariei este cel care l-a susţinut pe Wagner în timp ce după ,,bunica Europei", regina Victoria, a fost botezată arhitectura oraşelor britanice din secolul al XIX-lea. Cît despre ,,obscurul principe... promovat la rangul de rege", Carol I al României, ce se poate spune? Trecînd cu vederea însuşirile organizatorice, polit