Un fapt îmbucurător pentru cultura românească este reeditarea, la date aniversare, a unor cărţi din vechiul scris românesc, adevărate monumente în spiritualitatea neamului, care arată efortul cărturarilor din secolele XVI-XVII şi XVIII pentru biruinţa scrisului în limba românească. Asupra necesităţii reeditării acestor cărţi bisericeşti stăruia Mihai Eminescu, într-un articol din ,,Timpul", 10 octombrie 1881, evidenţiind şi mobilul tipăririi lor ca o reacţie la Reforma religioasă, calvină sau lutherană: ,,Ei bine, biserica şi Domnii noştri au combătut Reforma cu armele ei proprii. Au pus a se traduce cărţile bisericeşti în limba românească, au introdus limba poporului în biserică şi stat, în locul celor străine hieratice. Dacă chiar ar fi existat înclinări de dialectizare a limbii noastre, ele au încetat din momentul în care biserica au creat limba literară, au sfinţit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat. Din acel moment trăsătura de unitate a devenit şi a rămas limba şi naţionalitatea, pe când înainte românul înclina a confunda naţionalitatea cu religia. Retipărirea cărţilor bisericeşti cu caractere latine şi chirilice nu mai suferă întârziere. Tipăriturile vechi au început a se afla cu greutate."

La date aniversare, s-au retipărit în ultimele decenii: Noul Testament de la Bălgrad, Biblia de la Bucureşti, 1688, Biblia de la Blaj (1795). Lor li se adaugă acum Psaltirea de la Bălgrad (Alba Iulia - 1651), retipărită într-o ediţie critică jubiliară cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la apariţia ei, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, sub îngrijirea unor specialişti recunoscuţi în vechiul scris românesc: prof. dr. Mihai Moraru, pr. conf. dr. Remus Onişor, cerc. şt. Alexandra Moraru, prof. dr. Iacob Mârza, prof. dr. Eva Mârza şi conf. dr. Mihai Gherman. Unii dintre ei sunt şi autorii unor erud