Unii ajung să se cunoască reciproc prin intermediul câte unei femei întâmplător împărţită, fără să ştie... Bune observatoare, remarcând cine ştie ce meteahnă, apucătură bizară sau vreun amănunt biografic, femeile transmit numai decât informaţiile următorului partener ocazional, dacă vine vorba.
Şi-aşa, unii despre alţii, habar n-având, bărbaţii ajung să afle multe unii asupra altora, mult mai uşor decât dacă ar fi dorit acest lucru cu tot dinadinsul. Sunt cazuri când ei, constatând că, fără ştiinţă, au iubit una şi aceeaşi femeie, se supără, se ofensează, devin geloşi, violenţi... Sau, invers, se împrietenesc la toartă, pe bază de gusturi şi de afinităţi elective, dacă ni se permite...
Să vă dau mai bine un exemplu. Voi folosi, convenţional, trei nume fictive: Ionel, Mitică, Fifi.
Primul are o aventură cu Fifi. Care află că Ionel, după ce i se întâmplă ce i se întâmplă - începe să sughită. Îl apucă, domnule, sughiţul! Fifi face caz de întâmplare şi, venind în contact cu Mitică, îi povesteşte totul ca pe o nostimadă...
Ionel se cunoaşte bine cu Mitică. Luăm situaţiunea caragialiană cunoscută, - amici de birou... Până când, într-o zi, la o bere, venind vorba de amor, - cine cu cine - pe Mitică îl umflă râsul. Râde aşa, de unul singur. Ionel aşteaptă cât aşteaptă, privindu-l cum râde; pe urmă, întreabă, iritat: ,,Ce râzi, monşer?!"...
Mitică nu mai conteneşte. El dă din cap, hohotind în sens că lasă... nu poci a spune, monşer! Ionel insistă. Văzând că celălalt moare de râs, şi că, la un moment dat, Mitică îndreaptă spre el degetul arătător... deşi nu e ceva clar... Ionel se supără, se enervează, se scoală de la masă şi pleacă; pe urmă, se întoarce, furios, îi cere socoteală, Mitică nu vrea şi pace, şi-atunci Ionel, exasperat, îi trage o palmă.
Şi astfel, doi prieteni buni, daţi ca exemplu de amiciţie şi de încredere unul în
