Prin părţile Severinului, iarna a venit adusă chiar de ministrul Miron Mitrea (sau aşa spune o vorbă pe care am aflat-o şi eu duminica trecută, într-un compartiment de tren încălzit în exces). Toamna mehedinţeană se prelungise, pînă în momentul în care - în urmă cu ceva vreme -, la ceas de noapte ministrul a coborît dintr-un automotor în locul numit Gura Văii, somnoros şi încruntat, parcă anunţînd prin mimică duzina de maşini mai mult goale care-i va însoţi mişcările în ziua următoare. În mare fie spus, severinenii sînt obişnuiţi cu diversele treceri de oameni mari şi cu aceste coloane auto. De-ar fi să credem în memoria ce traversează generaţiile, am bănui că spiritul împăratului Traian sau cel al debarcatului aici - în 1866 - domn şi rege Carol I, sau spiritul judecatului aici - în 1925 - Corneliu Zelea Codreanu mai bîntuie locurile. Fals de la un cap la altul: în Severin, în afara miniştrilor în viaţă, nu bîntuie nimeni. Ca unii care mai au încă amintiri cu Gheorghiu-Dej, Nicoale Ceauşescu sau Tito în uniforma-i albă făcîndu-şi drum prin urbe, severinenii sînt cu totul imuni la emoţia intersectării cu un VIP al zilei. Şi - gura prea slobodă a tovarăşului meu severinean de pe tren mi-a dat a înţelege -, imuni au rămas şi la vizita fostului sindicalist ajuns ministru, cel care le-a adus iarna. Dar poate că ministrul, cu tot alaiul său de maşini, nu are nici o vină. Adevărul este că românul, cînd aude vorbindu-se despre iarnă, îşi pierde limpezimea gîndirii şi devine resentimentar. În iernile anilor '80, pe gerurile cele mari, în foste săli ARLUS de prin Bucureşti se mai găseau după-amiaza pensionari ce veneau să picotească, la căldură, în penumbra cîte unui film rusesc; pensionari care nu erau nici filosovietici şi nici stalinişti - ci doar reumatici. Ca să nu mai spunem că nici filmele nu erau, toate, foarte rele; sau că nu putea avea egal satisfacţia de a-l